Data publicării:

Social-democrații s-au reunit de urgență la Pitești după arestarea lui Nicolescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Parlamentarii, consilierii judeţeni, primarii, precum şi alţi membri marcanţi ai PSD Argeş s-au reunit de urgnță, vineri, la Piteşti,  după arestarea preventivă a lui Constantin Nicolescu, liderul organizaţiei judeţene a partidului și președintele Consiliului Județean Argeș.

Întâlnirea se desfăşoară la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti, cu uşile închise. A fost anunţată şi sosirea preşedintelui PSD, Victor Ponta, informează Agerpres

După încheierea întâlnirii va avea loc şi o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi anunţate acţiunile pe care le au în vedere, în zilele următoare, social-democraţii argeşeni.

Social-democraţii argeşeni şi-au exprimat deja solidaritatea cu familia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, internat în spital după ce a fost arestat preventiv într-un dosar de corupţie, afirmând totodată că au încredere în justiţie "dincolo de presiunile politice".

"PSD Argeş este alături, în aceste momente dificile, de preşedintele său, Constantin Nicolescu, şi de familia sa greu încercată. Credem în justiţie, dincolo de presiunile politice. Suntem convinşi de nevinovăţia preşedintelui nostru, căruia îi dorim o cît mai grabnică însănătoşire şi pe care îl aşteptăm cît mai repede printre noi", se precizează într-un comunicat.

"Atacul la care a fost supus domnul Constantin Nicolescu în ultimele zile şi-a pus amprenta asupra stării sale de sănătate. Nu este normal ca demnitatea, munca şi onoarea unui om să fie batjocorite doar din cauza unor ambiţii politice meschine ale actualei puteri. O viaţă întreagă trăită în slujba acestui judeţ nu poate fi umbrită de un atac murdar al unor oameni care nu reprezintă nimic pentru Argeş şi pentru argeşeni", se mai arată în comunicat.

Tribunalul Argeş a dispus, joi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut în urmă cu o zi de procurorii anticorupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel