Data actualizării:
Data publicării:

Soarta ordonanțelor adoptate de Guvernul Orban. Jurnalistă Antena 3: Săpunaru a dat cu pumnul în masă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

În această dimineaţă, la Guvern, s-a prezentat preşedintele Consiliului Economic şi Social, care a avut o întâlnire cu secretarul general al Guvernului. Cum au decurs discuţiile.

"Este vorba despre o întrevedere care ar fi fost programată mai de mult, pe teme de colaborarea între partenerii sociali şi Guvern, dar care, de fapt, s-a concentrat pe aceste ordonanţe de urgenţă şi lipsa avizelor pentru unele dintre ele, în condiţiile în care a fost, săptămâna trecută, o întrevedere a Consiliului Economic şi Social şi atunci a fost o serie de acte care a venit pe ultima sută de metri.  De altfel, unul dintre secretarii de stat, Nini Săpunaru, din cadrul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, a avut o poziţie destul de dură, care i-a surprins şi pe partenerii sociali, dar, ca să dea dovadă de deschidere, aceştia au aşteptat întreaga întrunire. Practic, domnul Săpunaru a dat cu pumnul în masă şi la propriu şi la figurat, lucru ce i-a surprins pe cei din CES care spuneau "domnule, am mai avut o serie de legături şi cu cei de la PNL, toţi îşi doresc, cât mai repede, să rezolvăm o serie de avize, însă trebuie să studiem bine şi actele normative, nu putem să le dăm într-un minut, în condiţiile în care avem şi noi comisii de dialog social la nivelul Consiliului. Nu putem da avize. Chiar dacă au caracter consultativ ele sunt obligatorii şi ne angajează ulterior la nivelul patronatelor şi sindicatelor", a citat jurnalista Maria Toader,în emisiunea "Esențial", de la Antena 3.

"I s-a cerut preşedintelui CES să vină cu un artificiu legal"

"Sunt 25 de ordonanţe. Nouă au fost trimise la CES. Dintre acestea, şase au obţinut aviz. Trei nu au fost trimise în timp util pentru că CES are la dispoziţie zece zile să îţi dea un aviz. Cinci dintre OUG au fost trimise cu o oră înainte de şedinţa CES, de marţi, iar o ordonanţă de urgenţă, seara, la 21.15, când nimeni nu mai era la Consiliul Economic şi Social. De restul nu mai vorbim pentru că CES nu mai era convocat în acel moment. În întrevederea de astăzi, s-a cerut preşedintelui CES să vină cu o variantă, o soluţie, un artificiu legal astfel încât CES-ul să fie convocat într-o ședință extraordinară şi restul ordonanţelor de urgență să primească avize, chiar dacă au fost aprobate deja de Guvern", a mai spus jurnalista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel