Data publicării:
Soarta lui Zgonea și componența CCR, tranșate de negocieri PSD-UDMR
PSD se pregătește pentru negocieri cu UDMR, în care să tranșeze soarta lui Valeriu Zgonea, dar și pozțiile de judecători la Curtea Constituțională. Camera Deputaților va desemna prin vot un judecător la CCR, iar Senatul un altul, până la jumătatea lunii mai.
Grupul parlamentar PSD a decis marți să îi retragă sprijinul lui Valeriu Zgonea pentru președinția Camerei Deputaților. Surse din interiorul grupului PSD au declarat pentru DCNews că nu va fi înaintată o altă propunere până nu se asigură o majoritate sigură. În cazul în care propunerea pică la vot, Zgonea rămâne în funcția de președinte.
UDMR a trimis un reprezentant în CCR de la înființarea acestui organism, în urmă cu 18 ani. Uniunea își dorește ca pe locul lăsat liber de Zoltan Puskas să fie desemnat Attila Varga. Fost deputat UDMR timp de 6 mandate, între 1990 şi 2008, Varga a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj în 1986 și a lucrat timp de patru ani în magistratură.
Astfel, dacă se ajunge la o înțelegere, Attila Varga va fi votat și de PSD, în cameră, iar senatorul Ioan Chelaru va fi susținut și de UDMR, în Senat. PSD ar dori ca în cadrul înțelegerii pentru CCR să fie stabilită și susținerea candidatului social democrat la șefia Camerei.
În cazul în care se ajunge la acest acord, se modifică și ponderea politică a Curții. Raportul, în acest moment este de 3 la 6, în defavoarea PSD. În umrătorii trei ani, ar urma să fie un raport de 4 la 5, dacă Ion Chelaru ajunge la CCR, iar Attila Varga îl înlocuiește pe Zoltan Puskas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News