Smiley s-a facut preot - VIDEO
Smiley revine pe marile ecrane într-o ipostază inedită, în cea mai nouă comedie produsă de Alma Sârbu, The Godmother/ Nașa. Filmul este distribuit de MediaPro Distribution și va avea premiera pe 29 aprilie.
Alaturi de Whitney Anderson si Dragos Bucur in rolurile principale, Smiley interpreteaza in premiera rolul unui preot, reusind sa dea nastere unora dintre cele mai amuzante momente de pe platourile de filmare. Artistul este foarte mandru de prestatie si de vocea sa, care s-a dovedit a fi foarte potrivita pentru o slujba religioasa. „Sunt surprins sa constat ca as fi fost foarte potrivit pentru meseria de preot din punctul de vedere al vocii! Oricum, este ceva inedit pentru mine sa joc un asemenea rol”, declara el. In afara contributiei sale ca actor, Smiley a interpretat impreuna cu colegii de la trupa Simplu si Alex Velea melodia Convict care se afla pe coloana sonora a filmului.
Comedia The Godmother demonstreaza cu succes faptul ca o femeie poate conduce fara probleme un clan mafiot, uneori cu mai multa imaginatie si umor decat un „nas” italian cu state vechi. Personajele memorabile ale filmului sunt interpretate de nume sonore ale cinematografiei si divertismentului romanesc: Razvan Vasilescu, Catalina Grama (Jojo), Alex Velea, Mihai Bobonete, Florin Busuioc, Laura Cosoi si multi altii.
Intr-o maniera extrem de comica, filmul nareaza povestea lui Jennifer (Whitney Anderson), o americanca frumoasa stabilita in Romania, cu o cariera de profesoara de literatura in Bucuresti. Este casatorita cu Radu Prodan (Dragos Bucur), un respectat finantist roman si impreuna au un baiat de 10 ani, extrem de inteligent, David (Stefan Iancu). Intr-o buna zi, in timpul unui botez la care participa in calitate de nasa, politia navaleste in biserica si il aresteaza pe sotul ei. Cu aceasta ocazie, Jennifer afla ca „respectabila” afacere a lui Radu consta de fapt in spalare de bani pentru un temut mafiot local, Spanu - The Madfather (Alex Velea). Asa se face ca eroina noastra se trezeste prinsa intr-o poveste cu mafioti adevarati, cum nu vazuse pana atunci decat in filme. Mai mult, restrictiile judecatoresti emise pe numele sau o impiedica sa iasa din tara, si, in plus, nici nu este ferm convinsa de vinovatia sotului ei. Singura solutie pe care o gaseste pentru a-si salva familia este sa isi formeze propria sa „familie mafiota” si sa contracareze astfel actiunile dusmanului lor, Spanu. In acest demers indraznet, ea va fi ajutata de o serie de personaje atipice, dar mai ales de fiul sau, David, care se dovedeste a fi mai mult decat un baietel curajos, devenind un sprijin si un sfatuitor nesperat.
Cu un scenariu castigator al concursului CNC, semnat de Tudor Voican si Viorel Mihalcea, The Godmother marcheaza debutul regizoral al tanarului Virgil Nicolaescu. Pentru acest film, Virgil a beneficiat de suportul lui Jesus del Cerro, regizor aflat deja la al cincilea proiect alaturi de MediaPro Pictures (Cu un pas inainte, Contratimp 1 si 2, Ho Ho Ho).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News