Slovacia - România, meci decisiv la EURO 2024. Suporterii au votat rezultatul cel mai probabil
România înfruntă Slovacia în ultimul meci din faza grupelor la EURO 2024 şi are şanse mari la calificarea în faza optimilor de finală.
Tricolorii au învins Ucraina cu 3-0 în primul meci din faza grupelor şi au pierdut contra Belgiei, scor 0-2, în cel de-al doilea. Acum, tricolorii mai au nevoie de un punct pentru a-şi securiza calificarea în optimile de finală.
DCSport.ro i-a rugat pe suporterii naţionalei să voteze într-un sondaj ce rezultat cred ei că vor obţine tricolorii în meciul de miercuri seară.
CITEŞTE REZULTATELE SONDAJULUI PE DCSPORT.RO
Cum se poate califica România în optimi la EURO 2024. Toate calculele
Remiza dintre Croaţia şi Italia, scor 1-1, de luni seară, ajută România. Dacă ar fi câştigat Croaţia, atunci trupa lui Zlatko Dalic ar fi acumulat 4 puncte şi ar fi terminat grupa pe locul 2, în timp ce Italia ar fi rămas pe 3, cu 3 puncte, golaveraj 2-3. Egalul, însă, i-a lăsat pe croaţi cu 2 puncte, ceea ce înseamnă că sunt aproape sigur eliminaţi de la EURO 2024.
România este, în acest moment, prima în Grupa E, unde toate echipele au câte 3 puncte, astfel că oricare dintre ele poate pleca acasă în urma ultimei runde.
Dacă va pierde în faţa Slovaciei, iar Ucraina va ceda în faţa Belgiei, atunci România va încheia pe locul 3 grupa, motiv pentru care ar trebui să fie una dintre cele mai bune 4 echipe de pe locul 3 din toate grupele. Tricolorii au 3 puncte şi 3 goluri marcate, dar şi 2 goluri primite. Ungaria are şi ea 3 puncte în faza grupelor, cu 2 goluri marcate şi 5 primite, şi nu mai poate trece peste România decât în eventualitatea în care tricolorii primesc 5 goluri de la slovaci.
România va fi 100% calificată în faza optimilor de finală de la EURO 2024 dacă nu pierde contra Slovaciei. În cazzul unei victorii sau a unui egal coroborat cu o remiză între Ucraina şi Belgia la acelaşi scor, România poate termina grupa chiar pe primul loc, ceea ce ar însemna că în faza optimilor de finală ar putea evita un duel cu Olanda. Aceeaşi situaţie poate fi înregistrată şi în eventualitatea unei victorii contra Slovaciei, urmată de o remiză între Ucraina şi Belgia sau un eşec al belgienilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News