Slovacii din categoria de vârstă 60 de ani şi peste vor primi o recompensă financiară dacă se vor vaccina împotriva COVID-19 sau vor primi doza booster, într-o ţară cu o rată de vaccinare de numai 46,5%, faţă de media europeană de 66,8%, informează Reuters şi agenţia slovacă TASR.
Parlamentul a aprobat joi propunerea guvernului, care intenţionase anterior să acorde vouchere în valoare de 500 de euro pentru hoteluri sau restaurante, însă în cele din urmă a optat pentru oferirea unei sume în bani, care va putea avea orice destinaţie.
În favoarea amendamentului au votat 97 din cei 138 de deputaţi prezenţi.
300 de euro pentru doza booster
Conform versiunii aprobate, o recompensă financiară de 300 de euro le va fi acordată persoanelor de peste 60 de ani care se vor înscrie pentru doza booster până la sfârşitul anului şi vor primi vaccinul până la 15 ianuarie 2022.
Două sute de euro vor fi oferite celor cărora li s-a administrat doza a doua după 30 iunie sau care se înscriu pentru aceasta până la sfârşitul anului şi o vor primi până la 15 ianuarie 2022.
În sfârşit, tot 200 de euro vor primi şi cei care s-au vaccinat cu prima doză după 25 noiembrie sau se înscriu pentru aceasta până la sfârşitul anului şi o vor primi până la 15 ianuarie 2022.
Recompensa financiară li se adresează exclusiv persoanelor care au împlinit 60 de ani.
Dintre acestea, numai 68% sunt vaccinate cu schema completă, a treia cea mai scăzută rată din UE - după Bulgaria şi România - şi mult sub media de 88% din UE.
Noi măsuri au fost impuse în Slovacia
Slovacia a fost lovită puternic de cel mai recent val epidemic, care a obligat-o să reintroducă măsuri de lockdown pe fondul aglomerării spitalelor. Miercuri, guvernul a prelungit până la 9 ianuarie aceste măsuri, dar a deschis magazinele pentru cei vaccinaţi.
Guvernul slovac luase în discuţie să facă obligatorie vaccinarea vârstnicilor, însă nu a ajuns la un acord.
În Slovacia, mulţi sunt sceptici faţă de vaccinurile împotriva COVID-19, iar politicieni din opoziţie, printre care fostul prim-ministru Robert Fico, le pun sub semnul întrebării, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului