Slăbire ușoară. Andreea Sava: Șapte alimente care te ajută să ai silueta ideală
Andreea Sava a prezentat pe blogul personal șapte alimente care te ajută să slăbești ușor.
1. Cerealele integrale
Și aici includem și pastele sau pâinea, bineînțeles din făină integrală, sau fulgii din ovăz integral. Eliberează energia treptat, nu toată deodată precum variantele rafinate, iar aceasta durează mai mult, nu se consumă imediat ca în cazul celor din făină albă. Carbohidrații trebuie să fie principala sursă de energie pentru organism deci în niciun caz nu trebuie să-i eliminați. După variantele integrale, însă, senzația de foame va apărea mult mai târziu.
2. Alimentele bogate în acizi grași esențiali Omega 3
Adică somon, ton, sardine, hering, macrou, fructe de mare. Iar cheia stă tocmai în grăsimile sănătoase pe care le conțin.
3. Cartofi
Aici, însă, sunt și câteva condiții. Trebuie gătiți fierți sau copți, ideli sunt cei roșii, neapărat cu tot cu coajă și răciți înainte de a-i mânca. După răcire, aceștia se vor îmbogăți cu amidon rezistent care se comportă precum o fibră alimentară. Adică stimulează digestia și, în același timp, vor ține foamea departe mai mult timp.
4. Avocado
Este un fruct foarte bogat în grăsimi "bune", adică nesaturate, fibre și vitamina E. Această combinație îl face foarte sățios.
5. Ouăle
Fierte, desigur, au puține calorii dar, în același timp, conțin multe proteine pentru care organismul face un efort mai mare pentru a le descompune așa că-l țin ocupat mai mult timp. Mai pe scurt, țin de foame mai mult timp.
6. Bananele
Au proprietatea de a scădea glicemia, tăind rapid senzația de foame și potolind nevoia de dulce, cea cu care se luptă cele mai multe persoane și care este o adevărată dependență, în multe cazuri. Plus că au conținut ridicat de tripofan, necesar în procesul de producere al serotoninei, așa-numitul hormon al fericirii. Deci un avantaj în plus.
7. Ardeiul iute
Conține capsaicină care ajută la inhibarea senzației de foame și, totodată, intensifică arderile.
Vezi și: Ştiaţi că? Lista alimentelor pe care nu ar trebui să le consumaţi niciodată crude
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News