Poliţiştii de frontieră au descoperit în anul 2018 239 de autovehicule furate, majoritatea din gama de lux, cu peste 70% mai multe decât în anul precedent, maşinile fiind indisponibilizate, iar pe numele celor implicaţi în aceste infracţiuni au fost întocmite doare penale. Potrivit unui comunicat a Poliţiei de Frontieră transmis miercuri Agerpres, cele mai multe maşini (196 autoturisme, 27 microbuze, 4 motociclete, 8 automarfare şi 4 remorci) au fost găsite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor).
Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Moldova, în P.T.F. Albiţa şi P.T.F. Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria. În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar 'cumpărători de bună credinţă'. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta e furată.
Citește și: Arabi migranți, depistaţi la frontiera româno-ungară
De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 266 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi albanezi, austrieci, belgieni, bulgari, danezi, francezi, germani, greci, irakieni, iranieni, italieni, moldoveni, polonezi, sârbi, sloveni, spanioli şi ucraineni, mai precizează IGPF. Din analizele efectuate la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, rezultă că traficul cu autoturisme furate este o activitate ilicită ce aduce beneficii financiare substanţiale persoanelor care au ca preocupări acest tip de fapte infracţionale, acestea fiind bine organizate la nivelul mai multor state. Rutele folosite sunt, în general, orientate dinspre ţările vest europene cu finalitate în ţările est-europene.
Cele mai multe maşini indisponibilizate de Poliţia de Frontieră sunt din gama celor de lux.
Citește și: Geoană a răbufnit în fața lui Radu Tudor: Nu ți-e rușine?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați