Data publicării:
Situație "absurdă" la Galați. Avizele de la Apele Române, luate de la Iași. Dan Nica: Pe principiul că dacă pot să ți-l dau în 9 luni de ce ți l-aș da în 30 de zile
Dan Nica, politician PSD și candidat pentru Parlamentul European, trage un semnal de alarmă în privința piedicilor pe care administrațiile locale le întâlnesc din cauza birocrației.
Dan Nica, politician al Partidului Social Democrat și candidat pentru Parlamentul European, a vorbit în cadrul emisiunii electorale Dc Votez despre o situație revoltătoare care se întâmplă la Galați. Se pare că pentru apă și canal în Galați, avizul se ia de la Iași, iar acest lucru poate dura până la 9 luni de zile, tărăgănând începerea lucrărilor în cazul anumitor proiecte.
"Să știți că toate lucrurile pentru noi sunt importante, și Spitalul din Târgu Bujor, mai refacem și spitalul de la Ivești, pentru că oamenii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate de bună calitate cât mai aproape de ei. Mai ales când e vorba despre o urgență medicală, nu poate toată lumea să ajungă în Galați. Deci lucrurile în această direcție se mișcă și am vrut să subliniez acest efort al administrațiilor pe care le-am menționat pentru că sunt eforturi, zeci, sute de drumuri, spunea domnul Pucheanu, de birocrație.
Nu vreți să știți câte zice, câte sute de drumuri se fac, câte piedici sunt... Ca să fie cinstit, se duc și la Iași la Direcția Apelor pentru că toți primarii din Galați, deși 60% din fondurile pentru Direcția Apelor Iași vin din Galați, toți se duc acolo pentru orice aviz, pentru orice fel de proiect, cât ar fi el de mic, se duc la Iași. Și ghiciți ce? La Iași stau și șase luni, și nouă luni, pe principiul că dacă pot să ți-l dau în 9 luni de ce ți l-aș da în 30 de zile? Este o chestiune care este absolut în neregulă și sper totuși ca Guvernul să ia această decizie ca avizele să se elibereze în județ, în special pentru aceste zone care sunt bazine mari cum e Galațiul. Galațiul are Dunărea, are Siretul, are Prut, nu poți să te duci la Iași și să stai la mâna cuiva care nu a văzut apă decât în cada de la bloc", a declarat Dan Nica, politician al Partidului Social Democrat și candidat pentru Parlamentul European.
Bogdan Chirieac: Este pur și simplu absurd
"Nu poate fi rezolvată pe loc de primul-ministru această problemă fiindcă e absurd? Ceea ce ați descris acum este pur și simplu absurd", a intervenit jurnalistul Bogdan Chirieac.
"Domnul prim-ministru știe această chestiune, a și spus la un moment dat ca toate avizele care sunt de mega dimensiuni să fie eliberate la județ, de administrațiile Apelor Române din fiecare județ, după care nu știu cum s-a întâmplat că acum iarăși toată lumea se duce la Iași pentru avize, deci este o cursă din asta.... Când toate primăriile, cel puțin din PSD, și noi avem 55 de primării din 65 din Județul Galați, toată lumea se urcă în mașină și se duce la Iași. Nu e că te duci o dată, că până la urmă sunt 200-300 de kilometri, asta e, dar să te duci de trei ori pe lună și să te duci nouă luni la rând... și oamenii te întreabă "domnule, da` de ce nu dai drumul la lucrare?", păi nu am avizul de la Apele Române", a mai spus Dan Nica.
"Am impresia că Apele Române încep să comită abuz după abuz, avem și o anchetă, la Marea Neagră de data aceasta, cu Apele Române care au oprit o investiție în mod absurd, deci aveți dreptate, dar lucrul acesta trebuie neapărat îndreptat și chiar să scoatem această știre că pentru apă și canal în Galați avizul se ia de la Iași și se ia în nouă luni de zile, ceea ce e absurd", a mai spus Bogdan Chirieac.
Ionuț Pucheanu: Nu suntem nici pe departe cetățeni de mâna a doua
"E absurd și să știți că atunci când unii nu au ce face își creează ei singuri un obiect al muncii, cum îi spun ei, dar de fapt obiectul respectiv... Stați să vă spun cu domnul Pucheanu. S-a dus cu un proiect pentru Sala Polivalentă de 35 de ori la București și de 35 de ori i s-a spus că îi mai trebuie o hârtie, un aviz. La care domnul Pucheanu le-a zis: "domnule, am fost, este a 7-a oară când vin la București nu puteți să îmi spuneți care sunt toate avizele care îmi trebuiesc ca să nu vin în fiecare lună și dvs să îmi spuneți că îmi mai trebuie unul"?", a spus Dan Nica.
"Cam așa se desfășoară, din păcate. Uneori pe partea asta de birocrație ne omoară. Acum, ca să fiu sincer, cel mai probabil și la noi acasă, pe ici pe colo, mai suferim de genul acesta de atitudini. Din păcate, funcționarii publici cred că ar trebui să înceapă să gândească într-o cu totul altă logică. Nu știu dacă neapărat sistemul în sine e greșit sau cei care îl populează nu sunt axați neapărat pe rezolvarea problemei.
De multe ori doar pentru a arăta că ai făcut ceva astăzi ajungem la genul acesta de raport, dar exact cum spunea și domnul Nica, cred că nu sunt doar 35, sunt zeci și zeci de drumuri pentru un singur obiectiv. (...) La Galați pare o muncă titanică să îți obții avizele, să îți aduci banii casă, să reușești să convingi autoritățile centrale că aici, la noi acasă, la Galați, nu suntem nici pe departe cetățeni de mâna a doua", a declarat Ionuț Pucheanu, candidat PSD la Primăria Galați.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF: 41240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News