Data publicării:

Situația românilor, după Brexit. Ciamba, discuție cu un oficial britanic. Obţinerea statutului de "settled/pre-settled"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut o convorbire telefonică cu ministrul de stat britanic pentru Europa şi pentru Americi, Christopher Pincher, şi a vorbit cu acesta despre situaţia comunităţii române în Regatul Unit.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ministrul Pincher "a reconfirmat că drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul materializării scenariului unui Brexit fără acord". Astfel, cu referire la obţinerea de către cetăţenii români rezidenţi în Marea Britanie, la data ieşirii Regatului Unit din UE, a statutului de "settled/pre-settled", oficialul britanic a reconfirmat că aceştia se pot înregistra până în decembrie 2020. De asemenea, cei doi oficiali au agreat să rămână în contact privind situaţia cetăţenilor români care vor ajunge pe teritoriul Regatului Unit după 31 octombrie 2019.

Ministrul delegat român a transmis omologului său că România va asigura respectarea drepturilor cetăţenilor britanici pe bază de reciprocitate şi în acord cu legislaţia naţională. Cei doi demnitari au discutat şi despre proiectul de lege a migraţiei, Christopher Pincher asigurându-l pe George Ciamba că va informa în timp util şi în deplină transparenţă autorităţile de la Bucureşti cu privire la evoluţii, pentru a putea fi asigurată informarea eficientă a comunităţii româneşti din Regatul Unit, arată MAE.

Ciamba şi omologul britanic au abordat şi subiectul dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre România şi Regatul Unit şi a reafirmat importanţa Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, cu accent pe dimensiunea economică şi de securitate.

Statutul "settled/pre-settled status", înregistrare

Pentru a beneficia în continuare de drepturile de care beneficiază în prezent, este necesar ca toţi cetăţenii români care locuiesc în Marea Britanie să se înregistreze şi să obţină aşa numitul statut special - "settled/pre-settled status", de preferinţă cât mai curând posibil şi cel târziu până la 31 decembrie 2020. Până acum s-au înregistrat peste 141.000 de cetăţeni români, fiind a doua cea mai numeroasă comunitate care a depus cereri pentru noul statut.

După data retragerii, cetăţenii români care nu locuiesc în Marea Britanie vor putea intra în continuare fără viză în Marea Britanie, cu paşaportul sau cartea de identitate, pentru vizite scurte, de până la trei luni, arată MAE.

Ministerul român arată că misiunile diplomatice şi consulare ale României din Marea Britanie desfăşoară în mod regulat campanii de informare, atât în mediul online, cât şi în diferite oraşe britanice pentru cetăţenii români aflaţi în Regat. Pagina de internet a Ambasadei României la Londra (londra.mae.ro) oferă informaţii detaliate şi actualizate cu privire la procedurile necesare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel