Descoperirea a fost făcută în urma unui test ADN efectuat celor doi gemeni care acum au vârsta de doi ani, într-un laborator din Hanoi, la cererea părinților a căror identitate nu a fost dezvăluită.
"Centrul nostru de analize genetice a efectuat testele și a constatat că acești gemeni au avut doi tați diferiți", a declarat pentru agenția France Presse Le Dinh Luong, președintele Asociației de Genetică din Vietnam, care lucrează sub egida Ministerului Sănătății.
El a subliniat "raritatea" acestui fenomen, care se produce atunci când două ovocite ale mamei sunt fertilizate de doi bărbați diferiți în timpul actelor sexuale avute în cursul aceleiași perioade de ovulație.
Se estimează că în întreaga lume există numai zece perechi de gemeni identificați ca fiind născuți din tați diferiți.
Potrivit cotidianului "Tuoi Tre", totul a pornit de la un test de paternitate solicitat de tatăl oficial, nerăbdător să verifice dacă el este tatăl biologic al gemenilor născuți de soția sa, dintre care unul părea să nu aibă asemănări cu membrii familiei.
Testele au arătat că el era tatăl numai al unuia dintre cei doi gemeni, în timp ce soția sa era mama biologică a ambilor copii, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european