Data publicării:
Situația romilor din Europa. Ambasada Marii Britanii și Agenția „Împreună”, dezbatere
Ambasada Marii Britanii la București și Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” au organizat, joi, dezbaterea “Representation of minorities in the British media: infotainment and the moral responsibility of journalists".
Evenimentul care face parte din seria de cinci dezbateri academice pe subiecte legate de incluziunea minorităților, în special cea romă, a avut loc la Facultatea de Jurnalism și Stiințele Comunicării.
Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene la București și a Universității din București. A fost o dezbatere care a atras atenția publicului asupra situației romilor din Europa. Profesori universitari din România au dezbătut cu specialiști din mediul universitar britanic în încercarea de a răspunde provcărilor pe care realitățile din comunitățile de romi le aduc în spațiul public european.
Invitat ca speaker din UK a fost prof. Jo Richardson, expert media, De Montfort University Leicester. De asemenea, au luat cuvântul: Belinda Volans, șefa Secției Politică, la Ambasada Marii Britanii și Val Vâlcu. George Lăcătuș, jurnalist Digi 24, a prezentat și un studiu pe marginea acestui subiect. A participat ambasadorul Suediei la București, dna Anneli Lindahl Kenny.
Gelu Duminică, de la Agenția Împreună, a vorbit pentru DC News despre evenimentul care a avut loc joi, 19 martie.
"Este un proiect la care lucrăm de câțiva ani. Din punctul meu de vedere, este nevoie de dezbateri serioase în mediul academic pe anumite chestiuni care să răspundă unor întrebări care există în societate legate de integrarea romilor. Am început să căutăm parteneri care să ne sprijine ideea. Am găsit un partener foarte bun în Ambasada Marii Britanii care a înțeles ceea ce noi spunem", a zis Gelu Duminică, contactat de DC News.
Întrebat cum i se pare că romii sunt tratați în presa britanică comparativ cu modul în care sunt tratați în presa românească, Gelu Duminică ne-a spus: "Acum vorbesc din punct de vedere sociologic. Cred că exotismul este definit diferit. În presa din țara noastră, romii sunt cerșetorii care fac de râs România, iar în presa din Marea Britanie, romii sunt simbolul sărăciei, simbolul discriminării, simbolul marginalului. În Marea Britanie, presa este mult mai profesionistă. Libertatea de exprimare și profesionalizarea presei au o mai lungă tradiție decât în România. Și în țara noastră există jurnaliști care consideră că trebuie să menționeze infracțiunea de fiecare dată când vorbesc despre romi".
Întrebat dacă ar trebui să existe măsuri mai dure pentru jurnaliștii care jignesc romii, Gelu Duminică ne-a zis: "Nu știu dacă trebuie făcut ceva doar pentru romi. Cred că ar trebui să fie măsuri extrem de dure pentru oamenii care încalcă deontologia și care încalcă orice normă care are legătură cu normele europene, de exemplu respectarea demnității umane. Există și un reportaj, poate fi găsit pe Youtube, despre un copil rom care a murit într-un accident nefericit. Comentariul jurnalistului era: "a murit un pui de cioară". Acest lucru nu are nicio legătură cu jurnalismul. În momentul în care pui echivalent între o infracțiune și o etnie... nu este în regulă, iar toate aceste lucruri trebuie amendate".
În încheiere, Gelu Duminică a subliniat scopul dezbaterii care a avut loc joi: "Scopul a fost să înțelegem ce înseamnă jurnalismul din perspectiva universitară. România, în percepția publică, are două mari probleme: corupția și romii. Este normal să marșăm pe acest lucru. Romii sunt de vină că au imaginea asta? Mass-media este de vină că transferăm imaginea aceasta în afara granițelor? Sau avem o situație pe care ne place să o ascundem?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News