Site-ul PSD a picat. Ar fi fost atacat de hackerii pro-ruși de la 'KillNet' care au vizat instituții guvernamentale - Update
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Gruparea pro-rusă de hackeri 'KillNet' ar fi în spatele unui atac la site-ul PSD-ului, după ce în această dimineață au vizat mai multe instituții guvernamentale din țara noastră.

Update 2

'Departamentul IT al PSD a intervenit prompt și a repus site-ul în funcțiune. Cu această ocazie, PSD își reafirmă apartenența la valorile europene și occidentale și condamnă invazia ilegală a Rusiei în Ucraina.', a reacționat PSD.

Update

După câteva zeci de minute, site-ul psd.ro și-a revenit.

Știrea inițială

În acest moment, site-ul PSD-ului nu poate fi accesat.

FOTO

Sesizare înaintată la DIICOT privind atacul informatic al site-urilor guvernamentale din România

Poliţiştii din DCCO - SCCI s-au sesizat din oficiu, vineri, cu privire la faptul că mai multe site-uri guvernamentale din România, precum şi site-ul unei instituţii financiare au fost ţintele unui atac informatic de tip 'Distributed Denial of Service - DDOS'. 'Acesta este un tip de atac informatic prin care atacatorul încearcă să facă imposibilă livrarea unui serviciu, prin împiedicarea accesului la respectivul serviciu.

De regulă, aceste atacuri se realizează prin suprasolicitarea unui sistem informatic cu cereri de date, sistemul în cauză fiind în imposibilitatea de a livra serviciile pe care le oferea în mod normal. Din datele obţinute până în prezent, a rezultat faptul că atacurile informatice în cauză au fost revendicate de o grupare infracţională cunoscută în mediul online cu denumirea KillNet.

Astfel, pe canalul aparţinând acestei grupări (killnet_official) de pe platforma Telegram a fost publicat un anunţ prin care sunt promovate atacurile DDOS în cauză', informează IGPR, într-un comunicat.

Conform sursei citate, sesizarea a fost înaintată către DIICOT - Structura Centrală, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de perturbare a funcţionării sistemelor informatice, faptă prevăzută de art. 363 Cod penal, şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 365 Cod penal.

Amintim faptul că Biroul de Presă al Guvernului a anunţat, astăzi, un atac cibernetic asupra mai multor site-uri guvernamentale, care, ulterior, a fost revendicat de Killnet, o grupare rusă de hackeri. 

În urma investigațiilor realizate de Centrul Național Cyberint din cadrul SRI s-a stabilit că hackerii care au atacat o serie de site-uri aparținând unor autorități naționale au utilizat echipamente de rețea din afara României, anunță SRI.

Atacatorii au preluat controlul asupra echipamentelor în cauză prin exploatarea de vulnerabilități de securitate cibernetică, respectiv a lipsei unor măsuri de securitate cibernetică și le-au utilizat ca vector de atac asupra site-urilor din România.

Vineri, începând cu ora 04:00, o serie de site-uri aparținând unor autorități naționale, respectiv instituții financiar-bancare au fost victimele unui atac cibernetic de tip Distributed-Denial-of-Service (DDoS). Atacul a determinat indisponibilizarea site-urilor pentru mai multe ore.

Atacul cibernetic, spune SRI, a fost revendicat de gruparea Killnet de sorginte estică, pro-rusă, specializată în atacuri de tip DDoS. Tot în această lună, gruparea Killnet a lansat atacuri DDoS asupra site-urilor unor instituții din state precum SUA, Estonia, Polonia, Cehia, dar și asupra site-urilor NATO.

Responsabilitatea pentru asigurarea securității cibernetice primare a infrastructurilor afectate nu aparține Serviciului Român de Informații. Cu toate acestea, având în vedere amploarea atacurilor cu impact la adresa securității naționale, Centrul Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații cooperează activ cu entitățile responsabile pentru investigarea atacurilor cibernetice și remedierea efectelor acestora.

„Precizăm că site-urile afectate nu fac parte din cadrul Sistemului Național de Protecție a Infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic (ȚIȚEICA) gestionat de Serviciul Român de Informații prin Centrul Național Cyberint”, mai arată comunicatul. Vezi detalii aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel