Data publicării:
Site AUSTRALIAN OPEN: SIMONA HALEP a fost "demolată" de EKATERINA MAKAROVA
Site-ul oficial de la Australian Open scrie că Ekaterina Makarova, locul 10 WTA, a "demolat-o" pe Simona Halep, favorita numărul 3, marţi, în sferturile de finală, precizând că rusoaica a cedat doar patru game-uri.
Vezi și: Simona Halep, eliminată de la Australian Open
"Ekaterina Makarova ajunge a doua oară în semifinale la un Grand Slam, după ce a învins-o pe favorita numărul 3, Simona Halep, pierzând doar patru game-uri. Rusoaica, favorita numărul 10, a avut nevoie doar de 69 de minute pentru victorie. Ea continuă idila cu Melbourne Park, unde a mai fost în sferturi în 2012 şi 2013", scrie ausopen.com, conform Mediafax.
Potrivit statisticii de pe site-ul oficial al turneului, Simona Halep a comis în meciul de marţi 31 de greşeli neforţate, dintre care patru duble greşeli, faţă de cele 20 ale adversarei, care nu a făcut nicio dublă greşeală. Totuşi, românca a avut 15 lovituri câştigătoare, faţă de 10, Makarova, şi un raport de 3-0 la aşi.
În semifinale, Ekaterina Makarova va juca împotriva conaționalei Maria Sharapova (locul 2 WTA), care a trecut de canadianca Eugenie Bouchard (locul 7 WTA), scor 6-3, 6-2.
Citește și: Cum explică Simona Halep eliminarea de la Australian Open
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News