Sistemul de plată a rovinietelor din benzinării, blocat
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Sistemul de plată a rovinietelor din benzinării este blocat în toată ţara, transmite România TV. Turiştii nu pot plăti nici taxa de pod spre litoral.

Şoferii nu pot plăti rovinieta şi taxa de pod de la Feteşti pe Autostrada Soarelui. Sâmbătă dimineaţă a apărut o problemă la sistemul informatic, astfel că rovinietele nu pot fi achiziţionate din benzinăriile din întreaga ţară, şi nici prin SMS.

Reprezentanţii Companiei de Drumuri au anunţat că se vor lua măsuri pentru modificarea softului informatic, astfel încât - până la remedierea problemei - să nu se emită amenzi.

Pe drumurile naţionale sunt active aproape 100 de camere pentru verificarea rovinietei.

În ceea ce priveşte taxa de pod de la Feteşti, aceasta se poate achita până la ora 24 a zilei următoarei treceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel