Sirieni prinşi când voiau să intre în România plutind pe o cameră de tractor
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat doi cetăţeni din Siria care au încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut pe o cameră de tractor.
În data de 21 februarie a.c., în jurul orei 10.50, în baza unei informaţii primite de la o persoană de sprijin, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, judeţul Galaţi, au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Ijdileni, la aproximativ 100 m distanţă de malul râului Prut, două persoane de sex masculin care nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română. Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 33 de ani, care au trecut râul Prut cu ajutorul unui mijloc plutitor improvizat, cu intenţia de a ajunge în Germania. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, persoanele în cauză fiind preluate de Serviciul pentru Imigrări Galaţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Vezi şi: R. Kelly s-a predat autorităţilor. Acuzaţii grave
HOROSCOP. Astrolog DC News, previziuni 25 februarie - 3 martie 2019
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News