Siria sau războiul dintre Vest și Est
În ultimele săptămâni, situația din Siria s-a depreciat grav. Cineva a folosit arme chimice. Bilanțul: 1300 de morți odată.
Publicul din România, total dezinteresat de subiect, trebuie să afle că în Siria nu exista personaje pozitive. De altfel, toată “primavara arabă”, începută acum 2 ani, nu a fost o luptă a binelui împotriva răului, ci a răului cu mai răul. În esentă, dictaturi laice, unele pro occidentale, au fost înlocuite cu fundamentaliști islamici. Între timp, în Egipt, de exemplu, armata a preluat controlul, transformând totul într-o baie de sânge.
În Siria, un președinte considerat pe bună dreptate criminal, se luptă cu niște insurgenți la fel de criminali ca şi el. Președintele Bashar al Assad este însă sprijinit de Rusia și Iran. Insurgenții sunt sprijiniți de țări din Uniunea Europeană și de Statele Unite.
SUA au de această dată dovezi clare, nu ca în Irak, că s-au folosit arme chimice. Nu se ştie însă cu precizie cine le-a folosit... Utilizând precedentul Kosovo din 1999, când NATO a intervenit în fosta Iugoslavie fără mandat ONU, America se pregătește să atace Siria. Probabil că nu va fi altceva decât sprijin aerian împotriva lui Assad. Se mizează pe faptul că Rusia, cu conștiința încărcată, după ce a acordat azil politic spionului american Eduard Snowden, nu va furniza, și eventual opera, rachete antiaeriene de ultimă generație. Un pariu riscant, fiindcă marina rusă utilizează porturi siriene la Mediterana.
Toată operațiunea poate pune în dificultate Israelul, singura democrație din regiune, țara aflată permanent în mijlocul conflictelor ce agită de decenii Orientul Apropiat și Mijlociu.
Până în prezent, războiul din Siria are toate caracteristicile unui conflict local. Sângeros, devastator, îngrijorător, dar totuși local. Intrarea în război a țărilor din NATO, inclusiv a României, poate transforma străvechea țară într-un câmp de bătălie al intereselor occidentale, pe de-o parte, și a celor rusești și chineze, pe de alta. La care se va adăuga o mare parte a lumii musulmane în frunte cu Iranul și Al Qaeda. La mai puțin de două ore de zbor de România, orice pas insuficient gândit poate inflama o bună parte a planetei. Analiștii crizei economice au spus, înca din 2007, că ieșirea din criză se va face obligatoriu printr-un război de proporții. Până acum nu au avut dreptate. Sper să nu aibă dreptate nici în cazul Siriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News