Siria: Un consilier al preşedintelui Assad a calificat drept vag acordul de încetare a focului anunţat de SUA şi Turcia
Acordul de încetare a focului anunţat de SUA, care urmăreşte să pună capăt ostilităţilor din nordul Siriei declanşate de ofensiva Turciei, este 'vag', a declarat joi seara un înalt oficial din cadrul administraţiei prezidenţiale de la Damasc, informează Reuters.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Al-Mayadeen TV, consilierul preşedintelui Assad, Bouthaina Shaaban, a declarat că Damascul 'nu poate accepta' un alt Kurdistan irakian în Siria. Shaaban a mai spus că au fost făcuţi 'paşi importanţi' până acum în relaţia cu Forţele Democratice Siriene (FDS) conduse de kurzi, dar că toate problemele care au mai rămas nu pot fi soluţionate imediat, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News