Data publicării:
Șir de surprize pentru două românce din Italia, după ce au aflat că au moştenit un milion de euro
Două românce au parte de un șir de surprize, plăcute și neplăcute, după ce au aflat că vârstnicul de care au avut grijă le-a lăsat, prin testament, peste un milion de euro.
Înainte să moară, un italian le-a lăsat, prin testament, celor două românce peste un milion de euro. Pe lângă bani, bărbatul le-a lăsat și un apartament în localitatea Jesi, relatează Il Resto del Carlino. Nu avea frați, copii sau soție, dar avea niște verișoare, care s-au gândit că ele ar trebui să primească banii, s-au adresat instanței.
„Avem convingerea că testamentul a fost semnat când proprietarul nu era în deplinătatea facultăţilor mintale şi nu avea capacitatea să înţeleagă ce a semnat”, susţine avocatul verișoarelor bărbatului.
De cealaltă parte, avocatul celor două românce spune că „testamentul este semnat de un notar şi este pe deplin legitim. Suntem pregătiţi să demonstrăm asta cu documente”.
În prezent, se duce o luptă în instanță. Până la decizia finală, ce ar trebui să apară la sfârşitul acestui an, a fost pus sechestru pe avere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News