Data publicării:

Singurul scenariu în care România poate fi rapid în Schengen. Eugen Tomac: Oricând pot interveni surprize / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Eugen Tomac / Foto Agerpres
Eugen Tomac / Foto Agerpres

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a fost invitat la DC News unde a vorbit despre scenariul care poate băga România în spațiul Schengen. 

„Acum există această rezoluție. E nevoie de un demers, un act, al președintelui Parlamentului sau va fi încă un vot?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Sunt trei pași pe care trebuie să-i facem. După această rezoluție vom avea, cel mai probabil în septembrie, o dezbatere pentru că este ultima sesiune, cea care s-a încheiat astăzi la Strasbourg. Săptămâna viitoare mai avem ședințe de comisii, dar  ordinea de zi este stabilită cu mult timp înainte.

În momentul de față, am discutat cu toți coordonatorii politici din Comisia de Petiții, pentru că acolo se va dezbate, și există o largă majoritate care susține acest demers și vom avea o dezbatere, cel mai probabil, în a doua parte a lunii septembrie, pe acest subiect.

După ce va avea loc această dezbatere, se va solicita un punct de vedere de la serviciul juridic al PE și de la Comisia Justiție și Afaceri Interne. După ce vom primi aceste puncte de vedere, evident, că un memorandum va fi întocmit și înaintat președintelui Parlamentului care are ultima decizie. Deci pe acest lanț, probabil în jur de 10-15 octombrie, se va formula și intervenția în proces dacă se va constitui consensul pe acest subiect.”, a spus Eugen Tomac.

„Președintele s-a antepronunțat deja, a subliniat că Românei i se face o nedreptate, înainte de această rezoluție.”, a completat Val Vâlcu.

„Absolut. Tocmai de aceea cred că fiind toată lumea favorabilă acestei teme, nu văd probleme majore. Tehnic, oricând pot interveni surprize, de aceea sunt extrem de rezervat în a da un prognostic  sigur. Dacă conform procedurilor interne din Parlament, vom respecta toate termenele pe care le avem acum în calendar, atunci ar însemna că la mijlocul lunii octombrie, Parlamentul intervine în proces și, în cel mai puțin optimist scenariu, undeva în luna decembrie, cel târziu la începutul anului 2024, se poate judeca.

Atunci vom avea o decizie și aceea va trebui implementată imediat. De aceea cred în acest scenariu. Este de altfel singurul care ne poate băga în spațiul Schengen mult mai rapid decât prin negociere politică.”, a spus Eugen Tomac. 

„Dacă între timp judecătorii iau cazul pe care l-ați inițiat, această rezoluție vine peste. Ajută într-un fel?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Noi acest lucru solicităm, ca Parlamentul să intervină în cauzele aflate pe rol. Noi asta solicităm în rezoluție: Parlamentul trebuie să analizeze intervenția, cauzele aflate pe rol sau cauze viitoare, la  CJUE împotriva acestui blocaj generat de Austria.”, a spus Eugen Tomac. 

Youtube video image

VEZI ȘI: Premieră la nivel PE după refuzul Austriei privind aderarea României la Schengen. Tomac: Cum se schimbă jocurile pentru țara noastră https://www.dcnews.ro/premiera-la-nivel-pe-dupa-refuzul-austriei-privind-aderarea-romaniei-la-schengen-tomac-cum-se-schimba-jocurile-pentru-tara-noastra_922656.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel