Apelative precum "prinț" sau "prințesă", adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare. În adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Mai mult decât atât, spune specialistul, copiii care dezvoltă sindromul "prinți și prințese" vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată "te rog", "mulțumesc" și "iartă-mă" și nu vor învăța să iubească sincer, crede psihologul Fűlaș.
Set de deviații comportamentale
"Sindromul prințesei - la fete și a prințului - la băieți, constituie un set de deviații comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult", declară psihologul Iuliana Fűlaș.
Cum să ne ferim copilul de sindromul "prinți și prințese"
Psihologul Iuliana Fűlaș spune că există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom și să trăiască dezamăgiri pe parcurs. "Apelativele "prinț" sau "prințesă" ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi. Fericirea lor este datoria lor, nu a părinților sau a celor din jur, este o condiție a împlinirii personale", conchide specialistul Iuliana Fűlaș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare