Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor, Lucian Şova a răspuns, vineri, solicitării de a discuta cu liderii USLM, după acţiunile de pichetare organizate în cursul săptămânii în faţa ministerului.
"(...) s-a avut în vedere dezbaterea şi analizarea revendicărilor înaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor şi-a manifestat permanent în cadrul discuţiilor de până acum întreaga disponibilitate. Reprezentanţii USLM au cerut suplimentar faţă de adresele înaintate la minister, întocmirea unui document oficial referitor la poziţia ministerului faţă de revendicările organizaţiei sindicale. În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, le-a cerut liderilor sindicali să formuleze o solicitare în acest sens. Potrivit Legii nr.62/ 2011 a Dialogului Social, pentru întrunirea Comisiei de Dialog Social este necesară convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi patronale, reprezentative la nivel naţional. În acest context, reprezentanţii USLM nu au dorit continuarea discuţiilor", se notează în comunicatul citat.
Lucian Şova, precizări
La finalul întâlnirii, ministrul Şova şi-a manifestat în continuare întreaga disponibilitate la dialog cu reprezentanţii sindicatului, în vederea identificării unor soluţii constructive care să asigure o dezvoltare bazată pe principii solide şi corecte a Metrorex, discuţii care să fie în conformitate cu principiile enunţate în legislaţia privind dialogul social.
"Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale din staţiile de metrou între Sindomet şi Metrorex, care expiră la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Şova consideră că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor", precizează ministerul de resort.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită