Sindicatele din educaţie vor spor de performanţă academică
Sindicatele din învățământul superior solicită un spor de performanță academică pentru persoanele care au rezultate foarte bune în universități.
Reprezentanţii sindicatelor din învățământul superior au declarat că își doresc un spor de performanță academică, după întâlnirea de la Ministerul Muncii pe tema proiectului de lege privind salarizarea unitară.
"Ne-am dori un spor aparte, cred că suntem singurii care ni-l dorim, un spor de performanță academică, pe care să îl dăm celor care fac cu adevărat performanță, celor care publică lucrări în reviste de importanță internațională, ca să avem în acest fel un mod de a-i stimula pe colegii noștri, pe cei care produc rezultate foarte bune în universități", a declarat Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater.
În opinia acestuia, sporul ar trebui să fie în jur de 10-15%
"Ne-a mulțumit faptul că asistentul universitar a fost ridicat consistent în schemă, spre 3.000 de lei, dar 3.000 de lei însemnând debutantul, exact când a pășit pentru prima dată în școală, dar după un an de zile se duce spre 3.400, 3.600. În mod sigur ne-am dori să fie peste 3.500 și doamna ministru cred că a înțeles dorința noastră de a avea salarii mari la început de carieră, pentru a putea atrage cât mai mulți tineri în învățământul superior românesc", a afirmat Anton Hadăr, citat de Agerpres.
Potrivit sindicatului, în sistemul de învățământ superior sunt aproximativ 43.400 de angajați, din care aproximativ 24.000 sunt cadre didactice, asistenți, lectori, șefi de lucrări, conferențiari și profesori.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News