Data publicării:

Sindicaliştii de la metrou pichetează Ministerul Transporturilor

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Metrou
Metrou

Sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) pichetează joi şi vineri Ministerul Transporturilor acuzând indiferenţa autorităţilor faţă de problemele grave cu care se confruntă metroul bucureştean.

Preşedintele Sindicatului USLM, Ion Rădoi, a declarat miercuri că toate cele 13 trenuri de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie, scrie Agerpres.

"Evenimentul petrecut pe data de 26 ianuarie 2019 se află în atenţia conducerii Metrorex. La acea dată, un tren de metrou remorcat de o locomotivă, aflat în activitate de manevră în depoul Berceni, a fost implicat într-un incident. Evenimentul face subiectul unei cercetări efectuate de o comisie numită de AGIFER. Cercetarea efectuată de Agenţia de Investigare Feroviară Română - (AGIFER), conform reglementărilor legale în vigoare, se află în desfăşurare. Metrorex nu a primit până la acest moment concluziile instituţiei abilitate", au precizat reprezentanţii Metrorex.

Vezi și: 

Percheziții de amploare în toată țara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel