Simona Sora la Salon du Livre des Balkans 2017
Simona Sora va participa la cea de-a şaptea ediţie a Salon du Livre des Balkans, desfăşurat la Paris în perioada 19 – 20 mai 2017.
Sîmbătă, 20 mai, ora 10.30, Simona Sora va dialoga cu Laure Hinkel, traducătoarea romanului său, Hotel Universal, publicat în 2016 la editura franceză Belfond, în cadrul Cafenelei literare organizate în parteneriat cu ICR Paris şi Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT).
Moderatoarea întîlnirii va fi Monica Salvan.
Aceasta este cea de-a doua traducere a romanului premiat de Academia Română (Premiul Ion Creangă, ediția 2014), finalist la Premiul literar Augustin Frăţilă, ediţia 2013, şi câştigător al Premiului revistei Accente pentru proză.
Romanul a mai apărut în 2014 la editura croată Bozicevic, traducere de Adrian Dumitru Oproiu şi Ana Brnardić Oproiu.
Hotel Universal a fost publicat în anul 2012 în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, iar în anul 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”, fiind disponibil şi în ediţie digitală.
Ficţiune autobiografică şi exerciţiu spiritual, Hotel Universal este romanul unei lumi dispărute, o lume amestecată, cosmopolită şi crudă, însă cu valorile esenţiale intacte.
Se spune că, la început, Hotelul Universal se afla exact în centrul Bucureştilor. Loc straniu, cu nenumărate cotloane şi pivniţe încurcate, hotelul de pe Gabroveni a avut mai multe vieţi: a ars de cîteva ori, s-a refăcut şi a fost martorul unor dramolete consemnate în cronicile vremurilor. A supravieţuit, cu multe modificări, perioadei comuniste, iar după 1989 a devenit cămin studenţesc, trăind o a treia viaţă, la fel de imprevizibilă, pînă să fie revendicat de foştii săi proprietari şi închis recent.
„Hotel Universal e un roman extraordinar, cu o frază rară, unduioasă, ambiguă (somnambulă?) şi, în acelaşi timp, de mare precizie, cum puţini o au în scrisul românesc; pe umerii acesteia Simona Sora a construit o lume unică, răvăşitoare, un veac (şi mai bine) de matriarhat (în care şi bărbaţii sînt mai curînd femei), ţesut subtil şi profund, senzorial, fantasmal şi spiritual, un veac scăldat în melancolie şi o lume care e, în acelaşi timp, dezechilibrată şi armonioasă. Senzaţia pe care am avut-o la lectură a fost una de frumuseţe răvăşitoare, deşi n-ar trebui să uităm complexitatea, foile şi straturile acestei lumi, adînca lor relevanţă umană şi istorică.” (Sanda Cordoş)
„Cred cu tărie că în Simona Sora se ascunde un prozator cu simţire acută, cu gustul misterului psihologic turnat în retortele unui senzualism ardent. Prea mult, prea subtil şi prea bine se simte autoarea între arcanele scriiturii corporalităţii, ca să nu întrevezi scriitorul «cu adînci păcate» ascuns tăcut şi pînditor, cu cearcăn voluptuos, îndărătul dosarelor bucşite ale grefierului hermeneutic.” (Dan C. Mihăilescu)
Simona Sora, eseistă şi prozatoare, prezentă în ultimii 20 de ani în presa culturală din România cu rubrici de critică literară sau eseu. A predat literatură şi teoria editării la Universitatea din Bucureşti şi a tradus literatură hispano-americană. Eseul său Regăsirea intimităţii (Editura Cartea Românească, 2008) a primit numeroase premii literare. A publicat proză în antologii precum Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Polirom, 2008), Prima carte (Editura ART, 2011), Cum iubim (Editura Vellant, 2016), Scriitori la poliţie (Editura Polirom, 2016), Poveşti cu scriitoare şi copii (Polirom, 2014). A publicat volumul de eseuri Seinfeld şi sora lui Nabokov (Polirom, 2014), iar eseul Ultima Thule. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (Artec, Spania, 2009) a fost contribuţia sa la un proiect UNESCO de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti. În 2012 i-a apărut prima ediţie a romanului Hotel Universal, foarte bine primit de critică şi public, reeditat în 2013 şi nominalizat la majoritatea premiilor literare româneşti; romanul a fost tradus în Croaţia şi Franţa. În prezent coordonează Editura ICR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News