Data publicării:

Simona Halep - Ying-Ying Duan. S-a stabilit ora meciului

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 WTA, va avea, miercuri, 3 ianuarie, o partidă importantă.

Liderul WTA o va întâlni, miercuri, pe Ying-Ying Duan în optimile de la Shenzhen. Potrivit Digi Sport, partida Halep – Duan va începe de la ora 9.00.

Însă înainte ca Halep să joace în optimi, Irina Begu, nr. 43 WTA, va intra pe teren de la ora 6.00, urmând să o întâlnească pe Alexandrova.

De asemenea, după ce Halep îşi va termina duelul cu Duan, o altă româncă, Ana Bogdan, nr. 105 WTA, va evolua contra Kristynei Pliskova, tot în optimile de la Shenzhen.

[citeste si]

Amintim că Simona Halep a obţinut o victorie facilă, luni, 1 ianuarie, în prima rundă a turneului de la Shenzhen, scor 6-4, 6-1, în faţa sportivei Nicole Gibbs.

"Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi venit, apreciez că veniţi mereu să mă susţineţi. Este întotdeauna frumos să evoluezi în faţa unui public numeros", a spus atunci Simona Halep. "Mă bucur că am câştigat astăzi, e prima mea victorie în calitate de numărul 1 mondial, în noul an. Sunt fericită şi mă bucur de timpul petrecut aici", a mai declarat Halep, după victoria obținută luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel