SIMONA HALEP - WIM FISSETTE. Românca a explicat de ce a renunțat la antrenorul belgian
Simona Halep a explicat de ce a renunțat la colaborarea Wim Fissette , antrenorul cu care a colaborat în 2014. Românca de pe locul 3 WTA susține că s-a despărțit de belgian pentru că vrea să lucreze din nou cu un tehnician român.
"Vreau să lucrez din nou cu un român. Mă simt foarte bine și avem mentalitate asemănătoare. Străinii au mentalitate diferită față de noi, din ce mi-am dat eu seama anul acesta. Și mie îmi place să am lângă mine un om care gândește aproape la fel ca mine. Adică să aibă dorință de luptă, dorință de victorie și să nu cedeze atunci când e greu", a explicat Simona Halep la PRO Tv, citată de romaniatv.net.
Înainte să îi aibă antrenor pe Wim Fissette, Simona Halep a fost pregătită doar de tehnicieni români: Ion Stan, Firicel Tomai, Andrei Mlendea și Adrian Marcu.
La Turneul Campioanelor 2014 de la Singapore, în staff-ul româncei s-a aflat și Daniel Dobre, antrenor care a pregătit-o în trecut pe Alexandra Dulgheru.
Vezi și: Simona Halep joacă acasă în Fed Cup! Cât vor costa biletele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News