Data publicării:

Simona Halep vrea să viziteze toată România. Mesaj înainte de Ziua Naţională şi la final de sezon WTA

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Simona Halep a transmis un mesaj la final de sezon WTA, dar şi înainte de Ziua Naţională. 

„Nu mai particip la niciun turneu! Stau acasă. Mă antrenez în București, nu plec. Doar în weekend, să mă relaxez. Sunt schimbări de la zi la zi, dar mai este o lună până la Australian Open. Sper să dispară carantina, nu-mi place deloc! M-ar încurca mental!

Am crezut că scăpăm de virus, dar a apărut această nouă versiune, care ne-a debusolat puțin. Am înțeles că nu este atât de periculoasă, din câte am citit. Sper să terminăm cu tot în viitorul apropiat, e stresant pentru toată lumea”, a spus Simona Halep.

Ce planuri are Halep de 1 decembrie 

Cu zâmbetul pe buze, Simona Halep a anunțat că are programat un antrenament chiar și pe 1 decembrie, însă după ședința de pregătire are în plan să meargă la un restaurant alături de colegii din echipă.

„Voi sărbători pe terenul de tenis (n.n. râde). Mâine am antrenament! Probabil, împreună cu băieții, cu echipa, vom mânca ceva bun”, a spus Simona Halep.

Campioana noastră a dezvăluit și ce ar vrea să mânance de Ziua României: „Mămăliguța cu brânză și smântână îmi place. Mâncam des când eram copil. Îmi plac mai multe”.

Simona Halep și-ar dori să vadă în perioada următoare multe dintre obiectivele turistice din România. „N-am vizitat țara prea mult și îmi pare rău. Am vrut să merg în Bucovina, dar n-am apucat. E greu să lipsesc câteva zile, dar în viitorul apropiat vreau să vizitez toată țara”, a spus ea, citată de Prosport.

Drama familiei Halep, dezvăluită pe Facebook 

Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a transmis un mesaj emoționant la finalul sezonului, după ce a părăsit turneul de la Linz în semifinale, din cauza unei accidentări la genunchi.

Simona Halep a fost măcinată de accidentări, dar a trăit momente cumplite și pe plan personal. „Ei bine… 2021 ai fost, hmmm, greu de descris! Sinceră să fiu, a fost un an incredibil de provocator! Chiar la începutul anului, inimile noastre, ale celor din familie, au fost sfâșiate de durere, deoarece am pierdut una dintre rudele noastre foarte apropiate, sora tatălui meu, mătușa mea! A fost o persoană puternică, specială și va rămâne mereu în inimile și în mintea noastră. A fost cel mai greu moment pentru mine și mi-a luat ceva timp să-l accept, dar am înțeles până la urmă că asta este viața și că trebuie să depășim durerea și să rămânem puternici”, a scris Simona Halep pe contul de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel