Simona Halep: Visul meu e să ajung la Singapore
Simona Halep. Simona Halep a spus, miercuri, după meciul din primul tur, că îşi doreşte ca la finalul sezonului să poată participa la Turneul Campioanelor, care va avea loc la Singapore.
Simona Halep. Principala favorită a BRD Bucharest Open, Simona Halep, s-a calificat, miercuri, în turul doi al competiţiei dotate cu premii în valoare totală de 250.000 de euro,
Simona Halep. Simona Halep a precizat că nu va participa la turneul din categoria Premier de la Montreal, care va avea loc în perioada 4-10 august. "La Montreal nu am jucat nici anul trecut şi nici anul acesta nu joc, pentru că aşa am dorit eu să îmi fac programul. Am jucat destul de mult anul acesta şi cred că pot lua o săptămână liberă. Aşa am făcut şi anul trecut şi nu a fost greu. Eu îmi fac programul după cum simt. Anul trecut am făcut la fel şi voi vedea ce va fi. Merg cu foarte multă încredere la US Open, merg foarte liniştită. Nu vreau să dau foarte multă importanţă că e un Grand Slam. Sper să câştig cât mai multe meciuri acolo, dar nu mă aştept la ceva mare. Vreau să o iau meci cu meci şi punct cu punct. Visul meu este să ajung la Singapore", a spus Simona Halep.
Simona Halep. Simona Halep s-a declarat bucuroasă că Arena Centrală a fost aproape plină la primul ei meci din turneu. "Este un moment deosebit pentru mine, pentru că foarte mulţi oameni au venit special să mă vadă. A fost o atmosferă incredibilă pe teren. Au fost mai mulţi oameni decât la Fed Cup. Dacă atunci am avut emoţii, acum am avut emoţii pozitive. Am reuşit să joc primul set mai bine, să îl iau destul de uşor. Sper şi mâine să vină să mă susţină", a completat Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News