Data publicării:
Simona Halep S-A RETRAS de la WTA Miami. Nu va mai juca cu Daria Saville
Simona Halep trebuia să debuteze la WTA Miami contra Dariei Saville, dar românca a anunţat că se retrage din competiţie.
UPDATE: Simona a anunţat pe Facebook de ce s-a retras
"În timp ce mă antrenam la Miami, ieri, am simţit o durere ascuţită la piciorul stâng. Mă chinuia o problemă la coapsă din semifinala de la Indian Wells, dar speram să mă simt mai bine, însă RMN-ul făcut noaptea trecută a arătat, din nefericire, o ruptură musculară, a precizat Halep în reţeaua de socializare.
Corpul meu are nevoie să se vindece şi astfel, voi lipsi de pe teren timp de trei săptămâni. Asta înseamnă că am avut de luat decizia foarte dificilă de a mă retrage de la Miami, Charleston şi Fed Cup (fostul nume ale competiţiei Billie Jean King Cup). Deşi este o veste care dezamăgeşte, îmi păstrez încrederea din acesta debut de an bun şi sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul de zgură. Vă mulţumesc pentru susţinerea continuă, printre suişuri şi coborâşuri, Simo, a adăugat fostul lider mondial.
Organizatorii turneului de la Miami au anunțat că Simona Halep nu poate juca din cauza unei accidentări la coapsa piciorului stâng. Înaintea turneului, aceasta apăruse bandajată la un antrenament.
”Abia am ajuns, am susținut un prim antrenament normal, după ce ieri am bătut puțin mingea din cauza unor dureri.
La Indian Wells a fost un turneu extraordinar, care mi-a dat încredere, mi-am demonstrat că încă pot să joc tenis la un nivel destul de înalt.
Mi-a părut rău pentru meciul pe care l-am pierdut (n.r. - cu Iga Swiatek), pentru că am fost foarte aproape, dar a fost o experiență frumoasă și vin la Miami cu încredere că pot să mai joc tenis bun”, a spus Halep, într-un interviu exclusiv acordat lui Gabriel Morariu la Miami.
La antrenament, Halep a purtat un bandaj, dar, din fericire, campioana noastră se simte bine.
”Da, protejez un pic, am niște dureri, dar nu este o accidentare gravă. Am făcut o ecografie care mi-a arătat că nu este ceva grav, dar se poate agrava cu jocul.
Însă o să am grijă cât pot de mult”, a mai spus Simona pentru Digi Sport.
Irina Begu s-a calificat în turul II
Irina Begu a învins-o pe Hailey Baptiste, scor 6-7, 6-1, 6-1, în primul tur al WTA Miami.
În turul doi la Miami, Irina Begu va juca împotriva principalei favorite, bielorusa Aryna Sabalenka (5 WTA).
"Am început destul de greu, eram lentă, am făcut multe greșeli neforțate. Trebuie să recunosc că suprafața de joc este un pic diferiță față de locul în care ne antrenăm. A trebuit să mă adaptez, sunt și condiții grele, vânt. Per total, sunt mulțumită că am reușit în setul al doilea și al treilea să fiu agresivă, să-mi fac jocul, să ia mingea repede.
Sunt mulțumită de ce am realizat în 2022, pot să spun că am un joc solid. Mă bucur de rezultatele pe care le-am avut atât la Sankt Petersburg, cât și în Australia. Muncesc zi de zi ca să joc un tenis și mai bun.
Nu am jucat niciodată împotriva Arynei Sabalenka. Ne-am antrenat acum ceva timp, știu cum vine mingea de la ea. Împreună cu antrenorul meu, o să facem o tactică bună. Sper să încep meciul mult mai bine și să-mi ofer o șansă", a spus Irina Begu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News