Data publicării:
Simona Halep rupe tăcerea după ce i-a fost redusă suspendarea: Am avut un moment când m-am gândit că se poate întâmpla să se termine totul
Simona Halep a făcut mai multe declarații în legătură cu faptul că TAS a decis să îi reducă suspendarea.
Simona Halep a făcut mai multe declarații în legătură cu faptul că TAS a decis să îi reducă suspendarea la 9 luni, în locul celor 4 ani dictați de ITIA. Ea a vorbit și despre cât de greu este să faci performanță în tenis.
"Este foarte greu pentru că renunți la copilărie, renunți la perioada de adolescent, renunți la foarte multe lucruri, însă dacă ai pasiune față de sportul pe care îl faci, nu mi se pare așa de greu. Pentru mine nu a fost așa de greu să renunț la întâlnirile cu colegii, cu prietenii sau la ieșirile în oraș. Nu le-am simțit ca pe un sacrificiu.
Mi-a plăcut ceea ce am făcut, mi-am dedicat viața în totalitate și am respectat tenisul. Credeam că dacă ies mai mult sau dacă pierd o noapte dăunează tenisului. A fost ușor să trec peste aceste lucruri, dar bineînțeles că trebuie să ai și susținere, iar eu susținerea familiei am avut-o întotdeauna și fără presiune. Nu m-au obligat niciodată să mă duc la antrenament și niciodată nu m-au certat când am pierdut un meci și cred că asta este important", a declarat Simona Halep la Antena 3 CNN.
A fost Simona Halep trădată?
Aceasta a mărturisit că momentul în care a aflat că este suspendată pentru 4 ani de zile a fost unul dintre cele mai grele din viața ei, fiindu-i frică că nu va putea dovedi că este nevinovată.
Întrebată de Mihai Gâdea de către cine a fost trădată, aceasta a spus:
"Mi-e foarte greu să vorbesc despre aceste lucruri, dar atunci la momentul acela aveam foarte multe gânduri. Cuvântul mi-a ieșit efectiv fără să mă gândesc prea mult. Așa m-am simțit în momentul acela pentru că știam că nu am făcut nimic greșit, știam că am respectat tenisul, nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva. Nu mi-a sugerat nimeni să fac așa ceva niciodată, iar ce simt eu pentru tenis era prea departe ca să merg măcar cu gândul să fac așa ceva".
"Un tunel în care nu am mai văzut nicio lumină"
Cât despre momentul în care aflat despre faptul că va fi suspendată pentru 4 ani, Simona Halep a zis: "Eram la București, dar am hotărât să merg acasă alături de părinții mei, așa că am mers la Constanța și îmi aduc minte că era la ora 18:00, stăteam toți în living și așteptam cu sufletul la gură decizia. Când a venit decizia a fost liniște totală. Nu am avut ce să spunem și eu am fost profund afectată în interior, nu m-am exprimat prea mult, dar parcă s-a stins așa, parcă a venit un tunel în care nu am mai văzut nicio lumină".
"Te-ai gândit că s-a terminat totul?", a întrebat-o Mihai Gâdea.
"Am avut un moment când m-am gândit că se poate întâmpla să se termine totul și patru ani ar fi însemnat enorm pentru mine, dar cea mai dureroasă parte a fost că, știind adevărul... Știți vorba aia că mori cu adevărul în mână? Aveam senzația că nu voi putea dovedi pentru că e un sistem care parcă nu vrea să ajungă la dreptate, să ajungă la adevăr. Dar nu mi-am pierdut speranța, mai ales când am primit atâtea mesaje online. Nu sunt foarte activă în mediul online, dar am citit toate mesajele oamenilor și atunci am avut așa un bust de energie și am spus: Voi dovedi. Părinții mi-au spus mereu că binele învinge întotdeauna, așa că am crezut în asta", a spus Simona Halep.
"A fost cea mai mare victorie a vieții mele"
Ulterior, ea a vorbit și despre ziua în care TAS a decis să îi reducă suspendarea la 9 luni.
"Am fost judecată pe scenarii, nu au avut nimic concret pe sângele meu. Mă bucur tare mult că judecătorii au judecat corect și au exclus acest dopaj care s-a menționat a fi în sânge. Nu există așa ceva, nu a existat. Pot să spun că a fost cea mai mare victorie a vieții mele să demonstrez adevărul și să am parte de judecători corecți. Acesta a fost cel mai bun moment, atunci când am văzut decizia", a spus Simona Halep despre decizia TAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News