SIMONA HALEP, reacție după ce a câștigat INDIAN WELLS 2015
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Tenismena româncă Simona Halep a câştigat cel mai important turneu din circuitul WTA, în afara celor de Grand Slam. 

"O felicit pe Jelena Jankovici. Eşti fantastică! Când erai de vâsta mea cred că ai câştigt turneul, ai fost fantastică. Sunt extrem de bucuroasă că am reuşit să câştig astăzi", şi-a început Simona Halep discursul, după victoria obţinută în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-4, în faţa sârboaicei Jelena Jankovici, în finala turneului de la Indian Wells. 

Simona Halep a avut un mesaj emoţionant pentru românii care au susţinut-o în număr foarte mare la Indian Wells, dar şi pentru cei de acasă.

"Este cel mai important titlu din carieră şi nu-l voi uita niciodată"

"Mulţumesc publicului, românilor care vin mereu să mă susţin şi care îmi dau mai multă putere să câştig şi să lupt până la sfârşit. Le mulţumesc, evident, şi tuturor celor de acasă, care ştiu că m-au urmărit, dar şi domnului Ţiriac, care mă susţine. Sunt foarte bucuroasă că am câştigat, este cel mai important titlu din carieră şi nu-l voi uita niciodată", a declarat Simona Halep, înainte de a primi trofeul pentru victoria fabuloasă de la Indian Wells. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel