"Simona Halep a jucat meciul perfect în faţa Jelenei Ostapenko. Emoţia de la final a fost vizibilă, pentru că românca nu doar că a ajuns în finală la Beijing, ci va fi de luni noul număr 1 mondial. Noua regină a clasamentului WTA va trebui să aştepte pentru a-şi cunoaşte adversara din finala de duminică, dintre Caroline Garcia şi Petra Kvitova", a scris L'Equipe.
Site-ul oficial al WTA a alocat un spațiu generos după performanța Simonei Halep.
"Ascensiunea ei întrerupe supremaţia lui Garbine Muguruza, care a petrecut numai patru săptămâni în această poziţie. Halep este a cincea femeie care ajunge pe locul 1 in 2017, după Angelique Kerber, Serena Williams, Karolina Pliskova şi Garbine Muguruza. Performanţa sa vine după calificarea în a cincea finală din acest an, la Beijing. În ultimele 52 de săptămâni, Halep a câştigat Open-ul Madridului pentru al treilea titlu Premier Mandatory din cariera sa, a ajuns în finală la Roland Garros, Roma şi Cincinnati şi în sferturi la Wimbledon.
În acest sezon a avut cinci victorii contra jucătoarelor din top 10 şi a ajuns în sferturi în 11 din ultimele 13 turnee ale sale. La finalul turneului de la Wimbledon, Halep a devenit jucătoarea activă cu cea mai lungă perioadă în care s-a aflat în top 10. A intrat între primele zece jucătoare ale lumii pe 27 ianuarie 2014 şi se află acolo începând de atunci", scrie WTA.
"Halep îi fură numărul 1 lui Garbine. Regimul lui Muguruza în fruntea clasamentului WTA se va încheia luni, zi în care Simona va deveni cel de-al 25-lea lider din istoria WTA. Românca a profitat de retragerea Muguruzei şi a ajuns în finală la Beijing, asigurându-şi primul loc. Muguruza şi Halep se vor duela pentru primul loc din nou, la Turneul Campioanelor", notează și Marca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă