Data actualizării:
Data publicării:

Simona Halep poate trece peste Maria Sharapova la Stuttgart. Calculele româncei pentru locul 2 WTA

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep nu a evoluat în Fed Cup împotriva Canadei, pentru a se putea prezenta la capacitate maximă la startul turneului de la Stuttgart, programat între 20 şi 26 aprilie. Competiția din Germania s-ar putea dovedi extrem de importantă pentru sportiva noastră, care va avea șansa să o depășească pe Maria Sharapova și să treacă pe locul 2 în clasamentul WTA. O rocadă cu rusoaica i-ar aduce româncei avantaje însemnate în perspectiva turneelor de la Madrid, Roma și, mai ales, Roland Garros, unde obiectivul Simonei Halep este cucerirea primului Grand Slam din carieră.

Update 2: Turneul de la Stuttgart începe astăzi, iar Maria Sharapova și Simona Halep sunt primii doi capi de serie de pe tablou, urmând să intre în concurs din turul secund.

Românca va evolua împotriva învingătoarei din meciul Garbine Muguruza (Spania, locul 20 WTA) - Barbora Strycova (Cehia, locul 23 WTA), iar rusoaica va întâlni sportiva care se va impune în partida Iulia Beigelzimer (Ucraina, locul 150 WTA) - Angelique Kerber (Germania, locul 14 WTA).

----------------------

Update 1: Deși inițial și-a confirmat prezența, Maria Sharapova a anunțat că nu va putea juca pentru Rusia în semifinala de Fed Cup cu Germania, care va avea loc la sfârşitul acestei sâptămâni, din cauza unei accidentări (vezi detalii aici). În aceste condiții, prezența rusoaicei de pe locul 2 WTA la turneul din Stuttgart a devenit incertă.

O absență a MaShei de la Stuttgart, turneu pe care l-a câștigat anul trecut, ar însemna automat pentru Simona Halep urcarea pe locul 2 în clasamentul mondial, indiferent de performanța pe care sportiva noastră o va realiza în Germania.

----------------------

Știrea inițială:

Turneul de categorie Premier de la Stuttgart pare să fie momentul ideal pentru Simona Halep să treacă peste Maria Sharapova în clasamentul mondial. Rusoaica a câştigat ediția de anul trecut și are de apărat 470 de puncte WTA, în vreme ce românca a fost eliminată în turul secund, primind doar 55 de puncte. Din poziția de cap de serie numărul 2, sportiva noastră va evolua și în 2015 direct în turul secund de la Stuttgart, astfel că fiecare victorie nu va face decât să adauge puncte la zestrea pe care o are acum în ierarhia WTA.

Vezi și: Pentru Simona Halep urmează tripla Stuttgart - Madrid - Roma, înainte de Roland Garros 2015

În acest moment, cele două jucătoare sunt despărțite în clasamentul mondial de 319 puncte: Maria Sharapova are 7.890, iar Simona Halep - 7.571. Câștigătoarea de la Stuttgart primește 470 de puncte WTA, iar finalista - 305. O calificare în semifinale este recompensată cu 185 de puncte, una în sferturi - cu 100 de puncte, iar accederea în faza optimilor înseamnă 55 de puncte.

O eliminare simultană cu a Sharapovei îi aduce Simonei locul 2 WTA

Prin urmare, Simona Halep o poate devansa pe Maria Sharapova și dacă cele două sunt eliminate în aceeași fază a competiției. Bineînțeles, orice performanță a româncei superioare celei reușite de rusoaică îi asigură sportivei noastre saltul pe poziția a doua în lume, în spatele liderului mondial Serena Williams.

Simona Halep și Maria Sharapova, principalele favorite ale turneului de la Stuttgart, se pot întâlni doar în finală, situație în care sportiva noastră are nevoie de victorie pentru a o depăşi pe rusoaică. Dacă ar pierde ultimul act în fața Mariei Sharapova, românca ar rămâne pe ultima treaptă a podiumului mondial, dar ar veni la numai 69 de puncte de rusoaică.

Adevărata miză a locului 2 WTA: Fără Serena până în finale

Dacă Simona Halep va urca pe locul 2 WTA după competiția din Germania, va fi cap de serie numărul 2 la următoarele turnee de pe zgură, de la Madrid și Roma. Astfel, românca ar putea evita situația de la Miami, unde a pierdut în semifinale cu Serena Williams, și ar putea da peste liderul mondial doar în finalele competițiilor.

De asemenea, dacă va reuși rezultate bune la Stuttgart, Madrid şi Roma, Simona Halep ar putea fi cap de serie numărul 2 şi la Roland Garros, Grand Slam-ul de pe zgură unde a pierdut anul trecut finala în fața Mariei Sharapova.

Citește și: Secretul lui Halep: Cum a devenit ”o adevărată forță” în 2015

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel