Simona Halep, pe locul al treilea în clasamentul WTA. Riscă să iasă din top 10 după ce s-a retras de la Wimbledon
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Simona Halep, pe locul al treilea în clasamentul WTA. Riscă să iasă din top 10 după ce a ratat și participarea la Wimbledon
Simona Halep, pe locul al treilea în clasamentul WTA. Riscă să iasă din top 10 după ce a ratat și participarea la Wimbledon
Românca Simona Halep, care nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat în turul al doilea la Roma, ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.

Halep, care a ratat două turnee foarte importante, Roland Garros şi Wimbledon (unde este campioana en titre), riscă să iasă din top 10 mondial după turneul londonez pe iarbă. Între Halep şi locul 10 mondial, ocupat de cehoaica Petra Kvitova, sunt acum circa 2.100 de puncte. Germanca Angelique Kerber, care a cucerit titlul la Bad Homburg, se menţine pe locul 28 în lume, în timp ce letona Jelena Ostapenko, campioană la Eastbourne, a reuşit un salt de nouă locuri şi se află pe 34.

În top 100 se află alte patru românce: Sorana Cîrstea staţionează pe 45, Patricia Ţig a coborât un loc şi e pe 63, Irina Begu şi Ana Bogdan se menţin pe 79, respectiv 92. La dublu, Raluca Olaru, finalistă la Bad Homburg, a coborât o poziţie şi e pe 41. Monica Niculescu se află în continuare pe 52, iar Begu a urcat o treaptă şi e pe 63.

Clasamentul WTA la simplu: 1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 7.875 puncte 2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 7.346 3 (3). Simona Halep 6.330 4 (4). Arina Sabalenka (Belarus) 6.195 5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.835 6 (6). Sofia Kenin (SUA) 5.640 7 (7). Bianca Andreescu (Canada) 5.321 8 (8). Serena Williams (SUA) 4.931 9 (9). Iga Swiatek (Polonia) 4.465 10 (12). Petra Kvitova (Cehia) 4.215 ........................................................ 45 (45). Sorana Cîrstea 1.614 63 (62). Patricia Maria Ţig 1.284 79 (79). Irina-Camelia Begu 1.044 92 (92). Ana Bogdan 880 112 (113). Irina Bara 715 152 (153). Jaqueline Cristian 509 160 (161). Mihaela Buzărnescu 485 191 (193). Monica Niculescu 366 198 (199). Elena-Gabriela Ruse 355 208 (207). Gabriela Talabă 338 251 (244). Irina Fetecău 274 263 (253). Laura Ioana Paar 261 282 (279). Alexandra Cadanţu 244 ...

Clasamentul WTA la dublu: 1 (1). Barbora Krejcikova (Cehia) 8.535 puncte 2 (2). Katerina Siniakova (Cehia) 8.510 3 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 8.420 4 (4). Timea Babos (Ungaria) 8.120 5 (5). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 7.995 6 (6). Arina Sabalenka 7.965 7 (7). Barbora Strycova (Cehia) 7.880 8 (8). Elise Mertens (Belgia) 7.805 9 (9). Nicole Melichar (SUA) 5.880 10 (10). Demi Schuurs (Olanda) 5.870 ........................................................... 41 (40). Raluca Olaru 2.435 52 (52). Monica Niculescu 2.055 63 (64). Irina-Camelia Begu 1.694 104 (104). Andreea Mitu 984.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel