Simona Halep, ora la care va debuta, luni, în turneul de la Dubai. Irina Begu își așteapă adversara din calificări
Turneul de tenis de la Dubai, de categorie WTA 500 începe luni avându-le pe tabloul principal pe Simona Halep și Irina Begu.
Gabriela Ruse are de asemenea șansa de a se califica în competiție. Prima care întră în concurs este Simona Halep.
Halep, care a coborât un loc, până pe 23, în clasamentul mondial, o va întâlni luni, de la ora 17.00, pe americana Alison Riske (53 WTA), care a beneficiat de un wild card din partea organizatorilor.
Fostul lider mondial conduce cu 3-0 în istoria întâlnirilor directe, ultima dată cele două întâlnindu-se la Roland Garros, în 2018.
Irina Begu, care a urcat un loc în clasamentul mondial, până pe 55, va evolua și ea la Dubai, după ce a beneficiat de un „Special Exempt”, ea jucând semifinala la Sankt Petersburg. Adversara ei va fi cunoscută abia azi, după ce se încheie meciurle de pe tabloul de calificări, unde joacă și Gabriela Ruse, potrivit Mediafax.
Aceasta o întâlnește în turul trei pe australianca Ajla Tomljanovic (39 WTA), cele două aflându-se la prima confruntare din circuit.
Vezi și: Simona Halep, susţinută de Ilie Năstase după ce a renunţat la antrenori: Ştie să joace! Dacă ea a decis, trebuie lăsată
Ediția 2022 a Dubai Duty Free Tenis Champions se va desfășura între 14 și 19 februarie, cu o listă de start cu jucătoare de top, printre care se numără Sabalenka, numărul 2 mondial, Badosa și Muguruza.
Evenimentul este primul turneu major după Australian Open, iar majoritatea celor mai bune sportive din lume vor fi prezente. Printre absențele notabile se numără Ashleigh Barty, Naomi Osaka și Emma Răducanu, dar chiar și fără ele, va fi un eveniment de prim rang.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News