Data publicării:

Simona Halep nu renunță la luptă. Mesaj înainte de Australian Open

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep, Adelaide. foto: captura Twitter
Simona Halep, Adelaide. foto: captura Twitter

Simona Halep a început anul cu o victorie la Adelaide, însă nu a arătat că este în mare formă pentru a-și atinge una dintre țintele sale, trofeul de la Australian Open.

Însă, așa cum o știm, Simona Halep nu renunță la luptă, la visul său, chiar dacă a recunoscut că adversara care a eliminat-o la Adelaide a fost mai bună. Simona a postat mesajul pe Twitter:

"La revedere, Adelaide, şi mulţumiri pentru o şedere frumoasă. Aryna a fost prea bună ieri. Următoarea oprire: Melbourne şi Australian Open", a scris Simo.

Simona Halep va concura la Australian Open, primul Grand Slam al anului, săptămâna viitoare. În primul tur al turneului de la Melbourne, campioana noastră o va întâlni pe Jennifer Brady (24 de ani), locul 49 WTA, din Statele Unite ale Americii.

„Mă simt pregătită pentru Australian Open. Știu că va fi dificil, e începutul anului și niciodată nu am jucat grozav în această perioadă. Vreau să-mi intru în ritm, să văd ce am de ajustat și să fiu mai bine de la zi la zi”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Simona Halep.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel