Data publicării:
Simona Halep- Naomi Osaka. Românca, primele cuvinte după meci
Simoan Halep a declarat, după meciul câștigat cu Naomi Osaka, că nu se mai aştepa să ajungă în sferturile de finală ale Australian Open, după ce s-a accidentat la glezna stângă.
"A fost un meci extraordinar (n.r. - cu Naomi Osaka). Am jucat bine al doilea meci pe care l-am disputat pe arena Margaret Court. Sunt fericită că sunt din nou în sferturi, nu mă aşteptam când am început turneul, din cauza accidentării, dar azi am jucat bine şi sunt mândră că am putut sta concentrată, că am reuşit să abordez fiecare punct cu concentrare. Acest turneu pare un maraton pentru mine. Simt încă accidentarea, dar încerc să nu mă gândesc prea mult la ea, încerc să mă bucur de moment şi să dau totul, pentru că după acest turneu o să am câteva zile libere. Ştiam că ea (n.r. - Osaka) loveşte mingea foarte puternic, a trebuit doar să o mişc mult, ceea ce am făcut destul de bine, am schimbat ritmul, uneori am lovit mai tare, alteori mai uşor, am făcut doar ceea ce am vorbit cu echipa înainte de meci şi am făcut bine. Îţi mulţumesc Darren, pentru că mă mă susţii şi pentru că eşti de partea mea tot timpul, mulţumesc echipei! E frumos să am un antrenor australian în echipa mea şi să fiu aici. Sper ca în turul următor să pot să joc mai bine ca azi şi să încerc să câştig", a declarat Halep, la interviul de pe teren, după victoria obţinută în faţa japonezei Naomi Osaka.
Simona Halep, locul I WTA, şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open, calificarea în sferturile de finală, după victoria obţinută, luni, cu scorul de 6-3, 6-2, în faţa japonezei Naomi Osaka.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News