Vezi și: Sume fabuloase! Simona Halep și-a triplat câștigurile în 2014
În primul text postat pe rețeaua de socializare după competiția de la Singapore, românca de pe locul 3 WTA le-a transmis fanilor că ar fi vrut să le povestească mai multe pe timpul turneului, dar a trebuit să se concentreze pe ce a avut de făcut în Finala WTA.
Simona Halep a mai scris că toți cei care au susținut-o au participat la rezultatele pe care ea le-a obținut în 2014.
Citește și: Jurnalista franceză care a atacat-o pe Halep revine. Ce scrie de româncă
Iată mesajul integral postat de Simona Halep pe pagina ei de Facebook:
"Am terminat un turneu foarte important pentru mine. Aș fi vrut să vă povestesc mai multe, dar am avut nevoie să mă concentrez 100% pe ceea ce aveam de făcut. A fost un turneu care merita toată atenția mea.
La Singapore am trăit o săptămână de vis. După o perioadă extrem de dificilă, am reușit să mă regăsesc pe teren, mi-am regăsit spiritul de luptă, liniștea și încrederea în joc.
În 2013, am terminat anul cu o victorie. Anul acesta nu am reușit, dar am pierdut în fața numărului 1 mondial, așa că nu sunt tristă, ci foarte bucuroasă pentru rezultatul făcut.
A fost un an greu, însă știu că anul viitor va fi și mai greu. Îmi voi lua o vacanță strict pentru odihnă și voi reveni cu multă încredere la pregătirea pentru noul an.
Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere, pentru comentarii și pentru mesaje. Am simțit din plin susținerea voastră, atât pe teren cât și pe Facebook - și sunt sigură că fiecare dintre voi a participat la rezultatele mele.
Pentru asta vă mulțumesc și vă doresc numai lucruri bune!"
Vezi și: Comentariu despre Halep în presa britanică: a fost nedreptățită!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!