Simona Halep - Maria Sharapova. Ce spune presa din Rusia despre rivalitatea dintre ele
Anul 2014 a dat naștere unei noi rivalități în tenisul feminin, cea dintre rusoaica Maria Sharapova și Simona Halep.
Jurnaliștii de la cea mai importantă publicație de profil din Rusia, Sport-Express, au prefațat parcursul pe care Sharapova îl va avea in 2015, considerând că prezența Simonei Halep în circuitul mondial reprezintă un impediment.
De altfel, publicația rusă nu exclude ca Simona Halep să o depașească pe Sharapova în clasamentul WTA, rusoaica fiind acum pe doi.
"Chiar dacă pare o problemă minoră, să știți că Sharapova are, cu adevărat, o problemă cu Simona Halep și Eugenie Bouchard. Românca în vârsta de 23 de ani continuă să crească în clasamentul WTA și acum a ajuns pe locul 3. Simona chiar trebuie să fie optimistă că-i va lua locul Sharapovei. Este mult mai experimentată decât Eugenie Bouchard și reușește să gestioneze mai bine momentele psihologice și presiunea", a scris sursa citată, conform ziare.com.
CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP, obiective pentru 2015: Vrea să revină la TURNEUL CAMPIOANELOR de la SINGAPORE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News