Data publicării:
Simona Halep - Katerina Siniakova, rezultat final în turul doi de la Bad Homburg, Germania
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Bad Homburg (Grrmania), dotat cu premii totale de 203.024 euro, după ce a învins-o greu pe Katerina Siniakova (Cehia) cu 4-6, 6-3, 6-4.
Simona Halep (30 ani, 19 WTA), a patra favorită, a obţinut victoria după două ore şi 18 minute, într-un meci cu destule răsturnări de situaţie. Halep a avut un debut de meci mai dificil, fiind condusă cu 3-1, apoi a egalat (3-3), iar la 4-5 şi-a pierdut serviciul, Siniakova (26 ani, 63 WTA) câştigând cu 6-4. Simona Halep a fost condusă cu 3-0 în actul secund, dar a reuşit o revenire spectaculoasă, concretizată în şase ghemuri la rând (6-3).
Probleme fizice pentru Siniakova
Românca a profitat şi de problemele fizice ale cehoaicei, care a primit îngrijiri medicale de mai multe ori. Halep a început foarte bine actul decisiv, conducând cu 3-0 şi 4-1, dar Siniakova nu a cedat reuşind două break-uri, la 4-2 şi 5-3 pentru Simona. Halep a câştigat şi ea pe serviciul adversarei imediat, însă, încheind meciul cu 6-4.
Românca a încheiat cu 5 aşi şi 8 duble greşeli, în timp ce Siniakova a reuşit 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli. Halep a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu, iar Siniakova la punctele cu al doilea serviciu.
Simona Halep, scor 3-1 în meciurile directe cu Siniakova
Simona Halep are acum 3-1 în meciurile directe cu Siniakova, pe care a mai învins-o în 2018 în finala de la Shenzhen, cu 6-1, 2-6, 6-0, în 2019 în Fed Cup, cu 6-4, 6-0.
Singura victorie a cehoaicei a venit în 2017, în optimi la Shenzhen, cu 6-3, 4-6, 7-5. Simona Halep şi-a asigurat un cec de 3.737 euro şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în optimi contra slovenei Tamara Zidansek (24 ani, 58 WTA), victorioasă cu 2-6, 6-1, 6-4 în faţa belarusei Iulia Gotovka. Acesta va fi primul meci dintre Halep şi Zidansek.
Citește și - Sever Dron: Nu mai putem da exemplu copiilor să joci ca Simona Halep
Antrenorul Sever Dron a comentat jocul Simonei Halep din ultima perioadă.
Sever Dron e de părere că jocul Simonei Halep este depășit.
„Săptămâna trecută am făcut un stagiu de tenis cu copiii în care erau învățăminte de la Roland Garros, unde am adus o mulțime de documente și ce cred eu despre Roland Garros, iar una dintre concluzii era că jocul Simonei Halep este depășit. Nu mai putem da exemplu copiilor să joci ca Simona Halep, chiar dacă din punct de vedere al rezultatlor și al țării este idolul lor, ei nu mai pot să ia exemplul. Trebuie să dai exemplu pe Swiatek, Jabeur, Badosa. Ele iau mingea repede, joacă un tenis mai complet, cu scurte, cu incursiuni la fileu, nu mai vorbesc de serviciu care este foarte bun. Simona nu știu cât mai are posibilitatea de a se schimba ea ca să vină și să joace un tenis mai modern. Tenisul ei a început să fie depășit, din păcate”, a declarat Sever Dron la Sport Total FM.
Legat de colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul Patrick Mouratoglou, Sever Dron a declarat: „Eu am părerea mea despre relația asta, cred că e o relație de circumstanță. Simona căuta pe cineva care să o înțeleagă, după părerea mea Mouratoglou nu este un antrenor. El știe să vorbească în public, să surâdă, să se ocupe de academia lui. Din relația asta, cred că el iese mai câștigător, se arată mult, a fost și la Cluj și prin alte părți. Nu știu ce se întâmplă mai departe.” Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News