Simona Halep a plecat vineri după amiaza spre Canada, acolo unde merge să-și apere titlul cucerit anul trecut la Rogers Cup, competiția urmând să fie găzduită în acest an de Toronto (5 – 11 august).
”Este tot o suprafață rapidă, n-o sa fie atât de dificil să mă adaptez. Mai dificil e s-o iei de la capăt după un succes atât de mare. Dar m-am odihnit destul de bine, am fost și în vacanță, mă simt bine și sunt încrezătoare. Nu vreau să vorbesc despre șansele mele la US Open. Consider că am șansa mea și vom vedea. Îmi doresc să reușesc același joc ca la Wimbledon", a declarat Halep la aeroport, acolo unde a fost condusă de iubitul ei, Toni Iuruc.
"Viaţa după Wimbledon e frumoasă, dar mereu a fost frumoasă în ultimii ani. Sper să fie mulţi fani alături de mine. Au fost mereu cu mine românii, primesc energie frumoasă şi mă bucur de asta. Viaţa mea nu s-a schimbat, am aceeaşi viaţă, am liniştea mea şi îmi fac viaţa aşa cum îmi place", a declarat Simona chiar înainte de plecarea de pe aeroportul internaţional Henri Coandă.
Simona Halep va lua startul și la Cincinnati (12 – 18 august), apoi se va pregăti de ultimul mare turneu de Mare Șlem a anului, US Open, în perioada 26 august – 7 septembrie.
Chiar in ziua plecarii sale, Petra Kvitova, una dintre favorite, a anunțat ca nu va participa la competiția din Canada din cazua unei accidentări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan