Simona Halep gata să sacrifice tenisul: Iubirea și tenisul se pot completa
Simona Halep susține că schimbarea modului în care vede lucrurile au ajutat-o să câştige cel mai prestigios dintre Grand Slam-uri, această schimbare reflectându-se și în viața personală.
Simona Halep a vorbit, într-un interviu la TVR 1, despre priorităţile pe care le are, în contextul în care s-a afişat în public cu un nou iubit, omul de afaceri Toni Iuruc: ”Mi-a spus domnul Ţiriac: ‘Ai o responsabilitate acum, nu mai eşti a ta, eşti a ţării’. (…) Sunt mult mai relaxată, mult mai sociabilă în viaţa de zi cu zi. Am un iubit, o relaţie normală, mă simt bine. Dar aş vrea să păstrez pentru intimitatea mea acest lucru. Sunt a României pe tenis. Iubirea şi tenisul se pot completa şi cred că le poţi avea pe amândouă, dar cred că viaţa personală este cea mai importantă. Am un iubit şi nu aş sacrifica familia pentru tenis”, a susținut Simona Halep, duminică seara.
Halep, 27 de ani, fost număr 1 mondial, mai spune că şi-a schimbat şi modul în care primeşte criticile. Referitor la reacţia unor fani, ea a declarat că nu este ”un extraterestru, ci un om normal”. ”Cu timpul şi cu ajutor din jurul meu am ajuns să accept că sunt o inspiraţie pentru unii oameni. Poate că sunt o inspiraţie pentru oameni, un model, dar vorbim doar de sport”.
Citește și: Clasament WTA - Pe ce loc e Simona Halep, după eliminarea de la Cincinnati
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News