Data actualizării:
Data publicării:

Simona Halep, emoționată la plecarea spre Miami, la primul turneu după 19 luni de pauză: Chiar nu mai știam ce să-mi pun în geantă

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Simona Halep va participa la primul său turneu oficial, WTA 1.000 Miami, unde a primit o invitație din partea organizatorilor. La ”linia de start” vor fi 16 campioane de Grand Slam, un record pentru tenisul mondial.

Simona Halep a plecat în această dimineață spre Miami, unde va participa la primul turneu oficial după ce TAS i-a admis apelul și i-a redus suspendarea decisă de ITIA, de la 4 ani la 9 luni.

Organizatorii turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida) i-au oferit fostului lider un wildcard, imediat după primirea deciziei TAS, iar românca a acceptat acest lucru, fapt ce duce un record competiție, care va avea la star nu mai puțin de 16 foste campioane de Grand Slam, inclusiv veterana Venus Williams.

”Am doar un sparring (partner) și un fizioterapeut, sunt aici cu mine băieții și plecăm împreună. Nu știu ce o să fie, am ceva emoții, este normal. Dar mă bucur tare mult că am șansa să mă reîntorc pe teren, acolo unde mă simt eu cel mai bine.

Dar o să vedem cum o să fie la turneu. Când mi-am făcut bagajul chiar nu mai știam ce să-mi pun în geantă, dar este un sentiment plăcut mai ales după o decizie atât de bună.

Mama este cel mai mare suporter și cea mai mare susținere o am din partea ei, de la tata și de la fratele meu. Vor veni și ei mai târziu, pentru că vreau să îi am alături pe toți”, a spus Simona Halep, la plecarea spre SUA, potrivit digisport.ro.

Halep: Nu știu în cât timp îmi voi putea reveni în formă

Întrebată cum a simțit toată perioada de la suspendare, în 2022, fostul lider mondial a afirmat că a trecut prin zile epuizante, dar și că nu știe în cât timp va reintra în formă, aceasta neavând până acum o pauză atât de îndelungată, deși s-a antrenat în toată perioada suspendării.

”Au fost niște zile foarte emoționante și obositoare, epuizante aș putea spune, dar sunt bucuroasă în același timp, pentru că am reușit ceea ce îmi doream de la început, să se facă dreptate și să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat. Este foarte devreme să mă gândesc la rezultate.

Acum vreau să văd cum mă simt pentru prima dată de la reîntoarcere. E un turneu bun, mi-a plăcut întotdeauna să joc acolo, însă e greu să spun acum ceva. Am deja un an și jumătate de când nu am jucat un meci oficial și e greu să îmi dau cu părerea acum. Vreau să îmi dau seama cum mă simt la reîntoarcerea pe teren și după aceea îmi voi seta și obiectivele.

Nu m-am gândit la următoarele turnee, vreau să văd cum e la Miami și după aceea. Nu știu în cât timp îmi voi putea reveni în formă pentru că nu am mai stat niciodată atât de mult. Îmi doresc să o iau săptămâna cu săptămână și să văd cum îmi reintru în formă pentru că va fi destul de dificil”, a mai spus Simona Halep.

Deși a rămas fără clasament, Simona Halep poate beneficia de un număr nelimitat de invitații la turneele din circuit, lucru prevăzut în regulament, care arată că ”orice fost număr 1 mondial, fostă câștigătoare a Turneului Campioanelor sau a unui turneu de Grand Slam” poate să primească invitații.

Iar Simona Halep ”bifează” două dintre aceste situații, a fost lider mondial (poziție unde a urcat în 9 octombrie 2017) și are două trofee de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).

Citește și: Simona Halep poate reveni în clasamentul WTA, în baza wildcard-urilor. Jurnaliștii americani știu câte invitații poate primi fostul lider mondial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel