Data publicării:

Simona Halep, după calificare: ”I-am spus că ea este mai bună”

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep a dezvăluit că a fost întrebată de Monica Niculescu dacă vrea să joace ea la dublu, dar a lăsat-o pe colega sa.

Simona Halep, locul 3 WTA, a avut un discurs impresionant după meciul de dublu care a calificat România în semifinalele Fed Cup.

"A fost un meci foarte tensionat, din tribune a fost şi mai greu. Am avut emoţii mari. Monica m-a întrebat înainte dacă nu vreau să intru, dar i-am spus că ea e mai bună. Toate am depus un mare efort în acest meci. Am jucat cu o campioană enormă, Cehia. Fetele sunt extraordinare, şi-au lăsat inima pe teren, astfel că au reuşit să câştige. Anul acesta dau totul pentru echipa de Fed Cup, cum am mai spus. Pentru noi, pentru ţara noastră, e un lucru enorm. Micuţii care se apucă de tenis pot avea încredere în noi. Acest Fed Cup înseamnă altceva", a spus Simona Halep, la Telekom Sport.

Simona a fost însă întreruptă de Monica Niculescu și Irina Begu, care au luat-o în brațe și au început să facă o horă în fața reporterilor. După aceea, Niculescu a spus: „Mi-a zis Simona așa ceva. Nu am avut cum să nu zburd astăzi! M-am simțit excelent!", a povestit sMonica, în interviul realizat de Telekom Sport.

Citește și: FED CUP ROMANIA - CEHIA partida de dublu DECISIVĂ

România a învins Cehia, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 3-2, duminică seara, la Ostrava, după victoria dramatică a perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4. România s-a calificat în semifinalele competiţiei un succes fantastic şi va juca în penultimul act contra Franţei. Begu şi Niculescu, recent campioane la Hua Hin în proba de dublu, au reuşit o victorie splendidă, după două ore şi 53 de minute, în faţa celei mai bune perechi din lume.

Citește și: FED CUP ROMANIA - CEHIA: Siniakova - Buzărnescu, rezultat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel