Simona Halep, distrusă după Roland Garros. ”I s-a rupt inima de tristețe. A plâns multe nopți”
Darren Cahill spune că este surprins de fapul că Simona Halep a ajuns lider mondial după începutul greu de an pe care l-a avut. Acesta povestește că românca a fost devastată după ce a pierdut finala de la Roland Garros.
”Sunt surprins că a reușit să devină numărul 1 după începutul de an pe care l-a avut. Din noiembrie/decembrie anul trecut, Simona a avut tendinită patelară (o leziune care afectează tendonul dintre rotulă și tibie) de care nu a putut scăpa. A început anul cu această problemă la genunchi despre care credeam că va fi OK. Dar nu a fost. Așa că anul ei nu prea a fost OK până la turneul de la Miami.
Am avut o discuție lungă înainte de Miami, am stabilit că ar putea fi un an de tranziție în care va trebui să ne concetrăm pe diferite aspecte și să continuăm să îmbunătățim prestația Simonei ca atlet și ca jucătoare de tenis și să nu ne preocupăm prea tare pentru drumul către Singapore. Apoi am avut acel mic conflict la Miami, care a fost un alt început. S-au întâmplat multe în primele 4 luni ale lui 2017.
Faptul că Simona e unde e acum, că a venit la Singapore ca numărul 1 e meritul ei absolut. Da, a câștigat un singur turneu și a fost unul mare, la Madrid, dar a arătat că merită de multe ori. A ajuns în finală la Roma, și-a luxat glezna, 5-2, două break-uri contra Svitolinei în acel prim set al finalei și apoi a ajuns în finala de la Roland Garros. I s-a rupt inima de tristețe la Paris, contra Jelenei Ostapenko. A plâns multe nopți în următoarele luni gândindu-se la acel moment, fiind așa aproape și jucând atât de bine și i-a scăpat totuși printre degete.
Dar e meritul ei că după atâtea lovituri a fost capabilă să iasă pe teren și să ajungă iar aproape de numărul 1 și să continue să câștige și să reușească să devină lider mondial. Asta arată că are o forță interioară incredibilă! Simona este mult mai puternică decât crede!”, a spus Daren Cahill, potrivit gsp.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News