"Stilul Mariei Sharapova cred că este matematic clar. Pe tabletă. Ea nu își schimbă stilul pe parcursul meciului. Nu am un complex față de Sharapova, am fost foarte aproape să câștig în fața ei. Joacă mai bine în momentele importante. Cred că acesta este singurul lucru care face diferența între noi. Și experiența", a afirmat Simona Halep, citează hotnews.ro.
Totodată, Simona Halep a mai spus că o simpatizează foarte mult pe Serena Williams.
"O simpatizez foarte mult pe Serena. O admir pentru faptul că salută, vorbește cu tine în vestiar și oriunde, și pe teren. Îmi place foarte mult de ea. O admir enorm pentru ceea ce este și pentru felul cum este. Serena și când joacă prost joacă bine. La Singapore, poate nu a fost în cea mai bună formă a ei în ziua respectivă dar și eu m-am întrecut pe mine. Este foarte puternică, nu pot să spun că dacă am bătut-o pot să mă compar cu ea", a precizat Halep.
Sportiva din Top 3 mondial a vorbit și despre ce a însemnat drumul spre succes: "Performanţa înseamnă sacrificii - renunţi la copilărie, la adolescenţă, la ieşit în cluburi, la ieşit cu prieteni în timpul nopţilor. Trebuie să ai un program foarte strict şi eu cred că l-am avut. Trebuie să fii prezent în ceea ce faci şi să fii convins că ceea ce faci este bine. Am avut mulţi ani în tenis, în care am adunat experienţe, am fost campioană la juniori, am fost în top acolo. De aceea, am fost pregătită să urc la nivelul următor. Poate nu eram pregătită să fiu în vârf-în vârf, pentru că acolo se joacă fiecare punct, până la ultimul. Tot timpul."
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs