Simona Halep - Catherine Bellis, PRIMA REACȚIE după accederea în semifinale
Simona Halep spune că nu se gândește la numărul unu mondial pentru că ar pune din nou presiune pe umerii săi. Ea a vorbit imediat după finalul meciului cu Catherine Bellis, pe care a învins-o cu scorul de 2-0.
"Este frumos să joc din nou o semifinală aici, la Doha. A fost dificil pentru mine să închei punctele cu Bellis pentru că joacă foarte bine în apărare. Am servit mai bine în ultimul game și am fost mai agresivă. Nu mă mai gândesc la locul 1 mondial, eu joc tenis, așa e mai bine. Mă simt întotdeauna ca acasă, vă mulțumesc tuturor. Nu doar românilor, ci tuturor fanilor mei.
Muguruza va fi o adversară dificilă în semifinala de la Doha, dar voi juca cel mai bun tenis al meu," a spus Simona Halep imediat după victoria împotriva Catherinei Bellis.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, după ce a învins-o pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis cu 6-0, 6-4.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News