Data publicării:

Simona Halep, apariţie în premieră într-un calendar

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost inclusă, în premieră, de revista Tennis Magazine în calendarul său, disponibil în cadrul numărului pentru decembrie.

Alături de alte 11 staruri, Simona Halep are dedicată o lună în 2018. "Decembrie, momentul bilanţului în special pentru Simona Halep. Vom şti atunci dacă românca (27 de ani începând cu 27 septembrie) va reuşi să depăşească acel prag psihologic necesar pentru a câştiga primul titlu de Mare Şlem şi să îşi păstreze numărul unu mondial", scriu francezii.

Calendarul are format mare, este faţă-verso şi include şase jucătoare (Serena Williams - martie, Jelena Ostapenko - mai, Garbine Muguruza - iulie, Kristina Mladenovic - septembrie, Caroline Garcia - octombrie şi Simona Halep - decembrie) şi şase jucători (Novak Djokovic - ianuarie, Lucas Pouille - februarie, Sascha Zverev - aprilie, Rafael Nadal - conform tradiţiei - iunie, Roger Federer - august, Andy Murray - noiembrie).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel