Data publicării:
Simona Halep, după ce a fost învinsă în optimile Australian Open de Alize Cornet: Mă durea stomacul, mă durea ficatul
Simona Halep a pierdut meciul contra sportivei din Franța, Alize Cornet (69 WTA), în optimile de finală ale Australian Open 2022.
UPDATE
Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, a declarat într-un scurt interviu pentru Eurosport, după eliminarea de luni din optimile de finală de la Australian Open, că a fost puternic afectată de căldura excesivă din timpul meciului şi nu s-a simţit foarte bine.
Îmi place să joc pe căldură, dar nu în exces. A fost foarte cald astăzi, m-am resimţit încă din primul set, mă durea stomacul, mă durea ficatul. Ce pot să spun este că mă simt destul de împăcată pentru că am dat tot ce am putut pe teren. A fost un meci bun din punctul meu de vedere, contra unei jucătoare care evoluează extraordinar, o luptătoare desăvârşită, mereu am jucat 3 ore cu ea. Tot respectul pentru ea, a meritat să câştige, a spus Halep, conform sursei citate.
Știrea inițială
Simona Halep - Alize Cornet 4-6, 6-3, 4-6!
Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a suferit prima sa înfrângere din acest an, la capătul celui mai solicitant meci, care a durat două ore şi 33 de minute, în condiţii dificile, la o temperatură de 32 grade Celsius. Simona Halep a încheiat o serie de opt victorii consecutive, care i-a adus, între altele al 23-lea titlu din carieră, la Melbourne Summer Set 1.
Cornet (32 ani, 61 WTA) a început meciul mai bine şi a condus cu 3-1, Halep a revenit şi a egalat, 3-3, însă franţuzoaica s-a impus cu 6-4 într-un prim set în care şi-a pierdut serviciul de trei ori. Deşi Halep a început actul secund cu break, Cornet a continuat să fie agresivă şi a preluat controlul, desprinzându-se la 3-1.
Halep a revenit şi a avut o serie remarcabilă de cinci ghemuri, dintre care ultimele trei la zero, câştigând cu 6-3 şi restabilind egalitatea la seturi. În decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3, Halep ratând prima oportunitate de break din acest act, după care Cornet a fructificat prima sa şansă, în ghemul următor, iar acest lucru a făcut diferenţa. Halep salvat două mingi de meci la 3-5, dar s-a înclinat în cele din urmă cu 4-6. Pentru Cornet, care a trecut anterior de spaniola Garbine Muguruza, este prima sa calificare în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, conform Agerpres.
Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi sfertfinalistă anul trecut, condusă acum de Cornet cu 4-1 în meciurile directe
Cornet a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli, însă procentajele la serviciu au fost destul de echilibrate, cu un uşor plus pentru Simona. Halep a încheiat cu 27-22 la mingile direct câştigătoare şi cu 41-46 la erorile neprovocate, fiind superioară la totalul de puncte, 93-88. Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi sfertfinalistă anul trecut, este condusă acum de Cornet cu 4-1 în meciurile directe.
Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a mai impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, la Dubai, a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1, iar în 2015 a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.
Halep s-a ales cu un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA. Tot luni, Sorana Cîrstea o va întâlni în optimi pe poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită.
Video
Always a fighter ????@Simona_Halep rattles off five straight games to force the decider with Cornet, claiming the second set 6-3. #AusOpen · #AO2022 pic.twitter.com/O5p8vVVWj4
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 24, 2022
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News